Un autoturism scăpat de sub control într-o curbă, la intrarea pe Mestecăniș, s-a izbit în remorca unui autotren, cei doi ocupanți ai mașinii mici fiind răniți, din fericire ușor. Accidentul s-a petrecut marți, în jurul orei 11,40, pe DN 17, pe sensul de urcare pe Mestecăniș, dinspre Valea Putnei.
Dumitru A., în vârstă de 43 de ani, din comuna Crucea, aflat la volanul unui autoturism Audi A4, se deplasa dinspre Câmpulung Moldovenesc spre Vatra Dornei. Aflat în urcare, acesta nu ar fi adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pe un carosabil cu porțiuni de chiciură, pierzând controlul asupra direcției de mers. Autoturismul a intrat în remorca autotrenului care circula pe sensul celălalt de mers.
La fața locului au ajuns pompieri militari, cu echipaj de descarcerare, însă nu a fost nevoie de intervenția lor. Cei doi ocupanți ai autoturismului, șoferul și un bărbat în vârstă de 76 de ani, tot din Crucea, erau conștienți și cooperanți. Primul a fost diagnosticat cu o plagă superficială la unul din brațe, în timp ce bătrânul a fost diagnosticat cu o contuzie la genunchi. Doar al doilea a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, pentru investigații suplimentare, în timp ce șoferul autoturismului a refuzat transportul la spital.
Ambii conducători auto implicați în accident au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.