Actrița Pușa Darie, angajată a Teatrului Naţional din Iaşi, propune publicului sucevean o ”Terapie prin comedie” (terapieprinsex@gmail.com), sâmbătă, 20 ianuarie, la ora 19:00, la Old Times Suceava. Biletul costă 20 de lei, iar rezervări se pot face la telefon: 0330 119 297. Evenimentul este organizat de Fundația Eden Suceava. Puşa Darie are în palmares premiul de interpretare la Festivalul Internaţional “Matei Vişniec” pentru rolul Doamna Gudrun din “Spectatorul condamnat la moarte”, în anul 1992. Actriţa va juca în spectacolul de comedie inspirat de fapte reale. Dintre proiectele cinematografice ale actriței Pușa Darie menționăm: Poziția Copilului, Domnișoara Christina și Undeva la Palilula. „Contează să faci un spectacol cu bucurie și bucuria nu mai ține de loc. Cu aceeași bucurie joci în orice loc pentru că sunt tot oameni. După niște ani într-un teatru, oamenii aceia vin după tine. În momentul în care tu le dăruiești și ei îți apreciază darul și sunt fericiți cu ce primesc, ei vin peste tot să te vadă și să primească. Sunt ca niște copii care tot vor să primească daruri. Și eu tot vreau să le ofer, pentru că de aceea am făcut profesia asta până la urmă. Eu iubesc oamenii și-mi place să dăruiesc și să le aduc bucurie oamenilor", a declarat într-un interviu actrița Pușa Darie.