Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul poliției județene, în cooperare cu inspectorii Gărzii Forestiere Suceava, au organizat, în ultimele zile, mai multe acțiuni de control la regimul silvic în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare, dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos. În cadrul acțiunii au fost aplicate 142 de amenzi și confiscați peste 50 de mc lemn, în valoare de peste 10.000 de lei.
În cadrul acţiunii au fost verificate 49 de obiective, exploatări forestiere, instalații de debitat și ocoale silvice.
Amenzile aplicate sunt în valoare de 27.000 de lei, de asemenea fiind constatate și patru infracțiuni.
În ceea ce privește confiscările, cea mai importantă captură a fost făcută în Gura Humorului. Pe bulevardul Bucovina, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară cu remorcă, încărcată cu lemn, la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Frasin. Acesta a prezentat pentru control două avize de însoțire, a căror perioadă de valabilitate era expirată. Șoferul a fost amendat cu 3.000 de lei, pentru transportul ilegal de lemn, iar cantitatea de 34,38 mc lemn de foc de esență de fag a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Gura Humorului. În cazul acestei capturi, valoarea lemnului este de aproape 4.000 de lei.
„Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare’, a transmis comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.