Consiliul Județean Suceava va împărți astăzi celor 114 primării o sumă de 18,685 milioane de lei, din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale. Sumele către primăriile sucevene vor fi împărțite într-o ședință extraordinară a deliberativului județean. Proiectul de hotărâre care va fi propus spre aprobarea consilierilor județeni include o repartizare relativ echilibrată între localitățile din județ.
La municipii, Suceava primește cea mai mare sumă, respectiv 500.000 de lei, în timp ce Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Fălticeni și Rădăuți primesc fiecare câte 480.000 de lei. Toate primăriile de orașe din județ, cu excepția celor din Gura Humorului și Siret, primesc fiecare o sumă egală, respectiv 260.000 de lei. Pentru Gura Humorului se propune alocarea a 450.000 de lei, iar pentru Siret suma de 350.000 de lei.
Pentru comune, cea mai mare sumă ar urma să o primească Primăria Sadova, respectiv 200.000 de lei. La capătul opus, cele mai mici sume, câte 100.000 de lei, sunt propuse pentru Primăriile Arbore, Baia, Dumbrăveni, Pătrăuţi, Preuteşti, Slatina şi Straja. Sume mai mari de bani ar urma să primească de la Consiliul Judeţean primăriile din Adâncata, Gălăneşti, Horodnic de Jos, – 190.000 de lei, Şaru Dornei – 180.000 de lei şi Ciocăneşti, Cârlibaba, Coşna, Crucea, Horodniceni, Muşeniţa – 170.000 de lei. Pentru celelalte primării de comune din judeţ sunt propuse sume care variază între 105.000 de lei şi 160.000 de lei.
Primăriile au nevoie de fonduri de 16 ori mai mari decât suma împărţită astăzi
În expunerea de motive a proiectului de hotărâre se precizează că potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2018, din cota de 17,2% din impozitul pe venit încasat la nivelul judeţului Suceava, destinată echilibrării bugetelor locale, la dispoziţia Consiliului Judeţean s-a constituit un fond care se repartizează localităţilor pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a lor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru proiectele de infrastructură care necesită cofinanţare locală. Valoarea acestui fond pentru anul acesta, aflat la dispoziţia CJ Suceava, este de 19,685 de milioane de lei. În expunere se mai arată că potrivit Legii finanțelor publice locale, CJ Suceava a solicitat primăriilor din județ să precizeze care este necesarul de sume pentru cele trei categorii amintite anterior. În urma centralizării adreselor primite a rezultat faptul că primăriile din județ ar avea nevoie de o sumă totală de nu mai puțin de 300 de milioane de lei, din care doar 22,09 milioane de lei reprezintă arieratele.