Timp de două zile, vineri şi sâmbătă, un nou autobuz electric, produs în 2017 şi omologat la finele anului trecut, la Barcelona, va circula cu călători, pe principalele rute de transport în comun din Suceava – 2, 4 şi 5. Călătoriile cu acest autobuz sunt gratuite.
Autobuzul electric Pivot, prevăzut cu dotări moderne şi autonomie impresionantă, a fost adus în probe, la Suceava, municipiu care îşi doreşte să înlocuiască total actualul parc auto cu 40 de autobuze electrice.
Autobuzul 100% electric pus la dispoziţia TPL pentru probe de firma lui Edward Liebermann, neamţul care a furnizat anul trecut şi cele trei autobuze Irisbus Agora, dispune de cele mai noi tehnologii, oferind beneficii atât firmei de transport în comun, cât şi călătorilor.
Pentru transportator, cel mai mare beneficiu este economia de combustibil, autobuzul model Pivot, produs de o companie chineză aflată în top 10 producători de autobuze – Golden Dragon, dovedindu-se cel mai performant de până acum, cu o autonomie impresionantă, de peste 250 de km.
„Autonomia este cea mai mare de până acum, depăşeşte 250 de km, a venit pe roţile sale din Germania până în România, a făcut un tur al ţării şi aşa se va şi întoarce.
Am găsit şi autobuzul pe care îl putem exploata de dimineaţa până seara fără să fie încărcat în timpul zilei. Îl putem utiliza 16 ore pe zi, fără a fi pus la încărcat”, a spus directorul TPL Suceava, Darie Romaniuc.
Noul autobuz electric a fost testat şi de viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi, care, după ce s-a interesat atent de caracteristicile sale, s-a urcat la volan şi a dat o tură cu el prin baza auto.
Liebermann este a patra companie care aduce la Suceava, pentru probe, un autobuz electric, iar din toate testările efectuate de specialiştii TPL acesta a obţinut cele mai bune referinţe.
„Am căutat timp de vreo şase luni în Europa şi în lume care autobuz electric ar fi cel mai bun pentru un oraş în care are de parcurs 250 de km pe zi fără a fi nevoie să fie dus la reîncărcare. Acesta este singurul pe care l-am găsit. O alternativă era unul creat în SUA, dar nici un exemplar nu poate fi comandat acolo până la finele lui 2019.
Cea mai bună caracteristică a sa este că poate parcurge între 250-300 de km, înainte de a avea nevoie de o reîncărcare. Autobuzele oferă atât aer condiţionat, cât şi încălzire, supraveghere video, confort. La coborârea în pantă sau la frânare, bateriile se încarcă – e un mare avantaj, pe durata unei zile te ajută să economiseşti 10-15% din baterie”, a explicat furnizorul, Edward Liebermann.
Autobuzul electric Pivot are cele mai multe dotări din cele testate până acum la Suceava, de la aer condiţionat, camere video, Wi-Fi integrat, ecran video, până la prize speciale de încărcare a telefoanelor mobile ale călătorilor.
„Se vede că această industrie, a autobuzelor electrice, evoluează de la an la an – autonomia, suspensia, sistemul de încălzire, camere de supraveghere şi multe facilităţi pentru călători, inclusiv rampă uşor manevrabilă, pentru persoanele cu dizabilităţi. Am avut o perioadă când autobuzul nu a fost folosit, de sărbători, am stat cu el imobilizat. L-am lăsat la 78% încărcare şi după trei săptămâni l-am găsit la fel. În perioada cât nu a fost utilizat acumulatorii nu au pierdut nici un procent din încărcare”, a adăugat directorul TPL Suceava.
Autobuzul adus în probe în România, unde a trecut deja pe la Aiud, Deva, Sibiu, Piteşti, Buzău, acum Suceava, iar de aici pleacă către Bistriţa, Cluj şi Satu Mare, urmează să facă parte din parcul auto al transportului public din Haifa – Israel, motiv pentru care a şi fost dotat cu un puternic sistem de climatizare, ţinându-se cont de temperaturile ridicate de acolo.
20 de astfel de autobuze au fost furnizate deja în Haifa, iar altele au fost comandate în ţări din Europa, în special în Germania.
„Toate ţările din Europa tind să treacă la transportul electric, asta e tendinţa generală, iar producătorul acestor autobuze electrice este singurul care are o experienţă de aproape 10 ani în domeniu şi produce undeva la 10.000 de autobuze electrice pe an.
Alţii abia acum încep să le producă, dar în număr mic”, a mai spus Edward Liebermann.
Modelul aflat în teste la Suceava, până la finele săptămânii, este singurul autobuz produs în China cu omologare europeană, obţinută anul trecut, la Barcelona, fiind special produs pentru Europa, cu piese de la mari producători europeni.