Gemeni suceveni, în slujba copiilor şi tinerilor defavorizaţi după ce ei înşişi au trăit 26 de ani în centre de plasament

Tinerii suceveni Daniel şi Gabriel Lungu, gemeni, în vârstă de 33 de ani, abandonaţi la naştere în spital şi internaţi aproape 26 de ani în centre de plasament, au ales să lucreze în sprijinul copiilor şi tinerilor defavorizaţi. Gabriel şi Daniel Lungu lucrează ca asistenţi sociali la Asociaţia Regională de Educare a Adulţilor (AREAS) Suceava, organizaţie neguvernamentală (preşedinte Vasile Gafiuc), ONG cu un palmares remarcabil în domeniulsocial şi nu numai.

La sfârşitul anului trecut, Daniel şi Gabriel Lungu au participat, alături de reprezentanţi ai DGASPC Suceava, la Palatul Parlamentului - Camera Deputaţilor, la o dezbatere publică cu tema: „Sprijin activ pentru tinerii de peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului”, fiind direct interesaţi să-i sprijine pe tinerii care „ies din sistem”, la fel cum au fost şi ei cu ani în urmă. Tot ce au trăit gemenii în anii copilăriei, abuzuri fizice, psihice din partea colegilor mai mari, de multe ori cu aprobarea tacită a îngrijitorilor, le-a lăsaturme adânci în suflet, suferinţe care nu vor fi uitate, dar care i-au determinat să îşi pună viaţa lor în slujba celor necăjiţi, pentru a nu trece şi aceştia prin ce au trecut ei. Daniel Lungu, unul dintre cei doi fraţi, cunoscut pentru implicarea sa în diverse activităţi caritabile, a povestit lucruri triste din perioada în care era instituţionalizat: „Ne bucuram de sărbători când primeam dulciuri, doar că nu ajungeam să le şi gustăm. Le dădeam celor mai mari, în speranţa că nu ne vor mai bate, dar tot ne luau la bătaie să le dăm tot ce am primit”.

„Ne doare sufletul că nu ştim ce înseamnă să vedem în faţa noastră două chipuri: mama şi tata”

La fel şi fratele lui geamăn, Gabriel, are amintiri greu de şters din memorie din perioada primilor ani, care ar fi trebuit să fie cei mai frumoşi, când aşteptau ca cineva să-i descopere, să-i valorizeze, să-i felicite atunci când rostesc o poezie sau vin cu o notă mare de la şcoală. Tânărul a declarat, la finalul anului trecut, pentru Mediafax:  "Pentru mine era o bucurie când începea anul şcolar pentru că scăpam de cei mari, ei mergeau la liceele din oraş, iar noi rămâneam în sat, iar când veneau vacanţele, ne gândeam la ce era mai rău. Vacanţele erau un coşmar pentru noi. Ei nu aveau nevoie de un motiv să bată copiii, pentru ei era o satisfacţie, o plăcere. Ei făceau un fel de experimente pe noi. Dacă vedeau pe cineva fericit, ziceau că trebuie să îi dea un motiv să nu mai fie aşa fericit. Nu conta dacă era zi sau noapte, veneau din cluburi şi dacă îşi creau pe acolo probleme, veneau şi se descărcau pe noi. Chiar dacă dormeam, ne trezeau şi simţeam că pica cerul peste noi".

Însă cea mai mare durere a gemenilor, durere pe care o simt şi acum, este aceea că nu au avut cui să pună mamă şi tată. „Ne doare sufletul că nu ştim ce înseamnă să vedem în faţa noastră două chipuri: mama şi tata. Mereu mă doare sufletul când aud în jurul meu rostindu-se mama, tata şi eu nu am zis aşa ceva niciodată”, ne-a destăinuit Daniel Lungu, care a completat că ţine legătura cu familia naturală, că se bucură şi de cei patru nepoţei, doar că a pierdut acel ataşament care este între copil şi părinte. Ceva s-a rupt cu mulţi ani în urmă şi acea verigă nu mai poate fi sudată. „Indiferent de situaţia care a fost, care ne-a marcat şi încă ne marchează, noi ne respectăm părinţii”, a completat Daniel Lungu.

Şansa la educaţie

Sucevenii Daniel şi Gabriel Lungu ne-au spus că au absolvit Liceul cu Program Sportiv Suceava şi au profitat de o măsură a Guvernului României din acea perioadă, prin care se ofereau locuri speciale la facultăţile din Bucureşti pentru absolvenţii care proveneau din sistemul de protecţie socială. Aşa au ajuns să studieze la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială. Gabriel a mai declarat pentru Mediafax: "Am urmat şi un master în sănătate pentru că am vrut să combinăm socialul cu sănătatea. Eu sunt asistent social şi lucrez cu copiii din case şi le spun mereu că eu sunt cel mai bun exemplu pe care îl pot avea în faţa ochilor. I-am învăţat să îşi gestioneze banii, le-am adus facturi de acasă să vadă ce înseamnă să laşi lumina aprinsă degeaba. Caut tot timpul activităţi pentru ei, sunt mereu alături de ei", a explicat Gabriel.

Dând timpul în urmă, cei doi fraţi spun că, poate, dacă ar fi crescut într-o familie normală, cu venituri limitate, părinţii nu ar fi avut posibilităţi să-i poarte la şcoală, să-i trimită la facultate, la master, astfel că văd partea bună a instituţionalizării, văd o parte bună în anii petrecuţi prin centre de plasament, cămine, ca beneficiari ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, cu drepturi la educaţie.

„Mereu am avut încredere în fratele meu şi el în mine”

Speranţa a fost cea care i-a călăuzit pe gemeni să lupte pentru ceea ce-şi doresc în viaţă, să îşi învingă fricile, să dovedească, poate mai greu decât alţii, că sunt în stare să facă lucruri folositoare pentru cei din jur, pentru cei aflaţi în suferinţă. Apoi, încrederea unuia în celălalt, sprijinul reciproc, ”la bine şi la rău”, şi credinţa în Dumnezeu. De-a lungul anilor, Daniel şi Gabriel au ajutat şi alţi copii şi tineri să studieze, să nu abandoneze şcoala, să nu o ia pe căi greşite (droguri, cerşetorie etc.) şi nu au de gând să se oprească aici.

„15 colegi de-ai noştri din centru ne-au urmat. I-am tras după noi şi în asistenţă socială, şi în turism, arhitectură. Dar sunt cazuri, foşti colegi de-ai noştri, care au ajuns şi la penitenciar din cauza anturajului. Era foarte simplu să intri într-un asemenea anturaj, dar noi am fost un caz fericit pentru că am fost doi, am avut suportul bisericii şi altfel am putut să ne sprijinim. El era mama pentru mine, eu eram tata şi invers. Mereu am avut încredere în fratele meu şi el în mine. Ne-am sprijinit reciproc, şi asta ne-a ajutat să depăşim toate obstacolele”, a adăugat Daniel.