O amplă acţiune desfăşurată la nivelul IPJ Suceava pentru impunerea siguranţei rutiere în rândul participanţilor la trafic a avut loc în timpul zilelor de Crăciun şi al celor premergătoare marii sărbători creştine. La acţiune au participat poliţişti ai Serviciului Rutier Suceava, împreună cu cei de la formaţiunile de profil din teritoriu, care au acţionat pentru combaterea excesului de viteză, cât şi pentru constatarea şi sancţionarea altor abateri care pot duce la evenimente rutiere grave. Au fost vizaţi şi cei care conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice.
În timpul celor patru zile de controale în trafic au fost aplicate 386 de sancţiuni, în valoare totală de 193.931 de lei. O mare parte din sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale, 131 dintre acestea fiind aplicate pentru această abatere în trafic. Poliţiştii au reţinut 74 de permise de conducere, 17 dintre acestea fiind ridicate pentru depăşirea vitezei legale, depăşiri neregulamentare şi alte abateri. Marţi la prânz, un bărbat din municipiul Iaşi care se afla la volanul unui autoturism Audi pe DN 2, prin localitatea Roşiori, a fost surprins de un aparat radar circulând cu o viteză de 115 km/oră, pe un sector de drum unde viteza limită era de 60 de km/oră, iar în aceeaşi zi, un tânăr de 22 de ani, din Fălticeni, a fost surprins conducând un autoturism pe DN 2E, în localitatea Băişeşti, cu viteza de 103 km/oră.
În scopul impunerii disciplinei în rândul şoferilor care conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice, poliţiştii au testat în timpul celor 4 zile de controale 1.032 de şoferi, reţinând 24 de permise auto pentru conducere sub influenţa alcoolului. Au fost constatate în acelaşi timp 25 de infracţiuni, dintre care 14 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 6 pentru conducere fără permis şi 5 pentru conducerea unor vehicule neînmatriculate, fiind retrase 14 certificate de înmatriculare.
Marţi seara, în jurul orei 22.05, un tânăr de 27 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, ce conducea un VW Touareg pe Calea Transilvaniei din oraş, a fost oprit şi testat de poliţişti cu aparatul etilotest, acesta având o concentraţie alcoolică de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.