Joi au ajuns la Suceava cele 10 biciclete electrice achiziţionate de Primăria Suceava din fonduri elveţiene, în cadrul Proiectului "Electromobilitate - Vehicule electrice pentru o municipalitate verde".
Primarul Ion Lungu a verificat bicicletele electrice care sunt depozitate la Centrul Tradiţiilor Populare, de pe strada Universităţii, acolo unde a fost realizată şi infrastructura de încărcare a acestora.
„Am verificat la faţa locului cum se face gestionarea lor şi încărcarea lor la sistemul fotovoltaic. De asemenea, am făcut o probă cu una dintre biciclete. Concluzia: cu un efort minim obţinem o deplasare rapidă şi eficientă”, a spus edilul sucevean.
Valoarea de achiziţie a bicicletelor electrice, cu tot cu sistemul de încărcare a lor cu energie fotovoltaică, a fost de 586.996 de lei, oferta câştigătoare a licitaţiei fiind cea a Wind Tehnology.
Bicicletele electrice vor fi folosite pentru deplasarea poliţiştilor locali, dar ar putea fi puse la dispoziţia turiştilor dornici să facă un tur al obiectivelor de interes din oraş.