Un pensionar din Dolhasca, Theodor Gafiţa, în vârstă de 83 de ani, a făcut din nou un gest impresionant, oferindu-i 3.000 de lei unei fetiţe în vârstă de 7 ani şi 5 luni, din localitatea Poiana Micului, care suferă de fibroză chistică (mucoviscidoză) şi are nevoie de transplant de plămâni, intervenţie care trebuie efectuată la o clinică din străinătate. Theodor Gafiţa a venit marți, 19 decembrie, la redacția Monitorului de Suceava, și mi-a spus că vrea să mai ajute pe cineva aflat în suferință, după ce, tot prin intermediul ziarului Monitorul de Suceava, a ajutat cu 10.000 de lei un copil din Câmpulung Moldovenesc, Sebi Crăciun, care suferă de tetrapareză spastică și scrie cărți pentru a face rost de bani pentru terapie, a vizitat-o la spital pe preoteasa Maria Gavril şi i-a donat 4.000 de lei, a donat 5.000 de lei în cadrul Galei „Top 10 Suceveni", ediția a VI-a, pentru Sorina Amariței, care face mari eforturi de a merge din nou, după ce a ajuns într-un scaun cu rotile în urma unui accident rutier, și i-a oferit 1.000 de lei unei fetițe din județul Botoșani care are nevoie de un transplant de inimă. De această dată, i-am sugerat bătrânului binefăcător, care este un om cinstit (fără cazier, cum singur ține mereu să ne amintească, om care a muncit toată viața, dar care suferă de 25 de ani de diabet, își face zilnic insulină, și i-a slăbit foarte mult și vederea), să o ajute pe fetița Ileana Micuţaru, din localitatea Poiana Micului. Spitalul AKH din Viena a acceptat să efectueze transplantul în 2018, iar Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică Suceava, va deconta costul operaţiei şi transportul copilului, care se ridică la aproximativ 120.000 de euro.
Și alți binefăcători
Analizele preliminare, transportul mamei şi cazarea acesteia pe durata spitalizării Ilenei nu sunt acoperite de stat şi familia Micuţaru nu-şi permite aceste cheltuieli, astfel încât este nevoită să facă apel la toţi cei care pot ajuta la salvarea fetiţei. Ileana este în clasa I şi este fascinată de construcţia de case din piese LEGO. Când e ceaţă, plouă sau e frig, Ileana respiră cu dificultate, plămânii mici îmbâcsiţi cu secreţii îngroşate din cauza bolii nu-i pot da tot aerul de care are nevoie. Atunci rămâne acasă, sub atenta supraveghere a părinţilor. Preşedintele Asociaţiei Help and Advice Suceava, Radu Alexa, a fost și el impresionat de povestea fetiței din Poiana Micului, căreia i-a oferit, chiar la ea acasă, jucării, printre care și o păpușă pe care și-o dorea foarte mult fetița, hăinuțe și o sumă de bani pentru tratament. Mama Ilenei, Dispina, îi roagă pe toţi cei care pot s-o ajute s-o sprijine să-şi salveze copilul. Conturile pentru Ileana sunt: RO 77 BRDE 340SV65689873400 (euro) şi RO 91 BRDE 340SV65754583400 (lei), pe numele Micuţaru Dispina.