După demisia lui Gheorghe Aldea din Consiliul Local Fălticeni, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor a decis printr-o adresă oficială transmisă pe data de 12 decembrie că “următoarea persoană de pe lista ALDE, ce urmează a fi validată, este Ghiorghiţă Pascariu, care este în continuare membru al partidului nostru”.
Decizia Alianţei Liberalilor şi Democraţilor suceveni a fost contestată la secretarul municipiului Fălticeni de cel care a ocupat locul trei pe lista de consilieri la alegerile din iunie 2016, Constantin Ionică, pe motiv că acesta din urmă ar fi fost îndreptăţit să facă parte din legislativ, Ghiorghiţă Pascariu ocupând locul patru pe lista consilierilor. În şedinţa Consiliului Local din seara zilei de 18 decembrie, proiectul de validare a mandatului de consilier al lui Ghiorghiţă Pascariu a picat la vot cu 17 abţineri şi un vot „pentru”.
“A apărut o contestaţie a domnului Ionică Constantin, este înregistrată la primărie, a fost studiată de membrii Consiliului Local şi consilierii au decis”, a precizat primarul Cătălin Coman.
Ghiorghiţă Pascariu nu a dorit să comenteze decizia deliberativului, iar Ionică Constantin susţine că este membru al ALDE şi a participat în calitate de membru la activităţile organizate de partid pe 1 Decembrie.