Poliţiştii au reuşit să blocheze în trafic un autoturism şi să-l identifice pe cel de la volan, după ce au fost nevoiţi să-l urmărească în trafic, pentru că ignorase semnalele echipajelor de poliţie.
Întregul incident s-a petrecut joi, în jurul orei 10.00, în oraşul Vicovu de Sus, după ce o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, aflată în control al traficului rutier pe strada Ion Creangă, a observat un autoturism marca Volkswagen Golf de culoare albastră al cărui conducător, la vederea autospecialei de poliţie, a frânat brusc, a efectuat manevra de întoarcere şi a demarat în trombă pe strada Ion Creangă, virând stânga pe strada Farmaciei. Poliţiştii au plecat în urmărirea fugarului, având în funcţiune semnale acustice şi luminoase ale autospecialei. La un moment dat, autoturismul a fost blocat de o altă patrulă de poliţie, venită în ajutor. În autoturism poliţiştii l-au identificat pe Daniel B., un tânăr de 24 de ani, din localitate, care, în urma verificărilor bazelor de date ale poliţiei, s-a constatat că figura fără permis de conducere. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis.