Rămas-bun, Romică!

Suntem mai săraci începând de ieri, o zi în care vântul a bătut dar nu i-a descurajat şi nu i-a risipit pe cei care l-au cunoscut pe profesorul, jurnalistul, publicistul şi scriitorul Roman Istrati. Fie că sunt oameni de cultură, jurnalişti, politicieni, preoţi, reprezentanţi ai administraţiei sau oameni simpli, cu toţii au venit să-i aducă un ultim omagiu celui cunoscut şi ca „Jupânu Romică”. Pentru o oră şi ceva, cu toţii au lăsat deoparte haina de zi cu zi şi au fost doar prietenii lui Romică, şi nu e deloc puţin să ai lângă tine peste 200 de oameni veniţi din convingerea că participă la o ultimă discuţie pe acest pământ cu cel care i-a încântat cu vorbele sale multă vreme.

A fost, dacă vreţi, o şuetă la ceas de decembrie, unul din acele momente pe care lui Romică îi făcea plăcere să le iniţieze şi să le întreţină. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, cu toţii îl vom urma şi vom avea timp de dezbateri pe larg despre lucruri pe care le-a lăsat neterminate şi pe care nu le-a mai putut vedea prin târgul nostru.

11 decembrie 2017 a fost o zi pe care Romică ar fi vrut-o animată şi din care să lipsească tristeţea. Şi cred că aşa a şi fost, chiar dacă regretele pentru că ne-a lăsat mult prea devreme nu au lipsit din sufletul nici unuia dintre prietenii care l-au condus spre veşnicie.

E greu să scrii despre înmormântarea lui Romică, un optimist aproape incurabil. De aceea, sunt sigur că toţi cei care l-au cunoscut îl vor păstra în memorie aşa cum îl ştiau, cu zâmbetul său inconfundabil, cu o bere în faţă la biroul propriu din te miri ce loc al oraşului.

Rămas-bun, Romică! Ne vor lipsi snoavele tale, dar nu te vom uita.