Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 12 dec 2017 - Anul XXII, nr. 282 (6698)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Restricţii

Parcarea printre blocuri a maşinilor înregistrate pe firmă, interzisă în municipiul Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Mii de suceveni care, la finele unei zile de muncă, vin acasă cu maşinile de serviciu şi  le lasă în faţa blocului, alături de cele personale, riscă să plătească amenzi usturătoare.

Decizia de Consiliu Local care interzice total „parcarea maşinilor aparţinând societăţilor comerciale pe spaţiile de orice fel de printre blocuri, aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Suceava”, a fost luată în urmă cu o lună şi jumătate, dar efectele sale au început să fie resimţite recent.

Sute de şoferi care vin cu maşina de serviciu acasă, în parcarea de lângă bloc, s-au trezit cu hârtii de avertisment pe parbriz, de la Poliţia Locală Suceava.

„Modificarea HCL 155/2013 cu acest paragraf care interzice parcarea maşinilor de firmă printre blocuri vine ca urmare a numeroaselor reclamaţii depuse la primărie pe această problemă. Dacă în 2016 am introdus astfel de restricţii pentru maşinile de firmă cu tonaj mai mare, la maşinile mici nu exista nici o prevedere. Ori unii au sărit calul, ocupând chiar şi câte 4-5 locuri de parcare în faţa blocului, în detrimentul celorlalţi locatari, încât s-au depus foarte multe reclamaţii”, a explicat viceprimarul Lucian Harşovschi.

Deocamdată nu s-a aplicat nici o amendă celor care au fost găsiţi cu maşini de firmă parcate printre blocuri, aceştia primind doar avertismente, dar de anul viitor se va trece la aplicarea legii până la capăt.

„Situaţia este analizată de la caz la caz. Unde cineva are deja parcate la bloc două maşini personale şi pe lângă o mai aduce şi pe cea de la firmă, legislaţia trebuie aplicată”, a spus viceprimarul municipiului Suceava.

Conform HCL 155/2013, actualizată, parcarea vehiculului de firmă printre blocuri se pedepseşte cu amenzi cuprinse între 250 şi 1.000 de lei la persoane fizice, sau 500-2.500 de lei, la persoane juridice.

 

Amenzi pentru tirurile, camioanele şi microbuzele parcate printre blocuri sau pe marginea străzilor

Anul trecut, tot pentru a se încerca rezolvarea problemei lipsei locurilor de parcare, Consiliul Local Suceava a impus o serie de restricţii celor care deţin autovehicule de mari dimensiuni.
Astfel, „este interzisă parcarea autovehiculelor destinate transportului de mărfuri, care au masa totală autorizată mai mare de 3,5 tone sau lungimea mai mare de 5 metri, precum şi a autovehiculelor de transport persoane, care au mai mult de 9 locuri pe scaune, pe spaţiile dintre blocuri sau pe arterele de circulaţie aparţinând domeniului public sau privat al municipiului”.

Măsura a fost impusă după ce s-a constatat că toate cartierele municipiului erau sufocate de tiruri, camioane, camionete, autoutilitare şi microbuze de transport marfă sau persoane, parcate printre blocuri, pe stradă şi pe trotuare.

Amenzile care se aplică în aceste cazuri sunt similare celor pentru autoturisme de firmă parcate printre blocuri.

Legalitatea acestui demers vine ca urmare a faptului că la baza eliberării autorizaţiei de transport marfă/persoane a acestor vehicule a stat şi un document în care proprietarul lor arată unde vor fi garate acestea (parcare privată sau închiriată, în nici un caz domeniul public).

Practic, deţinătorii acestor autovehicule au obligaţia de a le asigura parcarea numai în incinte sau spaţii aflate în proprietate sau închiriate, pe bază de contract, precum şi în parcări special amenajate.

Aceste prevederi se aplică şi autovehiculelor aflate în tranzit prin municipiul Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Parcarea printre blocuri a maşinilor înregistrate pe firmă, interzisă în municipiul Suceava.
 Vizualizări articol: 13621 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.64/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.6 din 11 voturi
Parcarea printre blocuri a maşinilor înregistrate pe firmă, interzisă în municipiul Suceava4.6511

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Fumigene... trimis de
(12 dec 2017, 13:03:50
Pana la locuri de parcare au rezolvat toate cele promise:locuri de munca, buncăre subterane, câini vagabonzi, cerșetori, drumuri asfaltate(vezi Zamca), canalizare care nu pute, funcționari politicoși și competenți.... Marea problema o reprezinta o constituie mașinile de firma parcate la bloc. Dar dacă mașina este în leasing?

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei