Controalele efectuate în această perioadă pentru identificarea celor care comercializează în mod ilegal produse pirotehnice au dus la depistarea unei noi cantități de articole pirotehnice. La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care acționează în cadrul Planului de Acțiune ”Foc de Artificii” pe 2017-2018, care se desfășoară în fiecare an în perioada 21 noiembrie - 5 ianuarie.
În cadrul controalelor efectuate joi, polițiștii s-au deplasat în piaţa agroalimentară din cartierul George Enescu (Piaţa Mică) din municipiul Suceava, unde au surprins în flagrant o femeie de 57 de ani din Suceava, care oferea spre vânzare o cantitate mare de articole pirotehnice din clasa pirotehnică I. În urma inventarierii, polițiștii au confiscat întreaga cantitate de 480 de articole interzise spre vânzare, pe numele femeii fiind deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.