La mai bine de cinci ani de când şi-a făcut apariţia pe piaţa suceveană, timp în care a fost o sursă de inspiraţie pentru frumuseţe pentru mii de doamne şi domnişoare, magazinul Parfums de Sofia (PS) din complexul Bucovinaaduce un suflu nou sediului din municipiul Suceava.
O varietate mai bogată de parfumuri, produse de make-up şi îngrijire, într-un ambient primitor şi armonios, reconfigurat, mai spaţios şi mai modern sunt noutăţile pe care mizează reprezentanţii magazinului de cosmetice.
În plus de asta, se acordă o atenţie sporită consilierii celor care trec pragul magazinului, pentru ca aceştia să beneficieze de cele mai bune sfaturi şi produse, în acord cu nevoile lor, pentru a se reîntoarce cu încredere ori de câte ori vor.
Potrivit reprezentantei Parfums de Sofia, Smărăndiţa Grădinariu, „clienţii noştri pot găsi aproape tot ce-şi doresc în magazinul nostru, mai ales că am adus foarte multe branduri noi de make-up şi parfumerie. Acum produsele sunt mult mai vizibile şi mai la îndemâna clientului, le pot lua, pot citi eticheta, le pot testa. Mai mult, punem un accent deosebit pe consilierea clientului, însă ne referim la consilierea aceea promptă şi sigură. Suntem foarte stricţi pe acest segment. Nu recomandăm produse care să nu i se potrivească clientului doar pentru a face o vânzare”.
Smărăndiţa Grădinariu a mai menţionat că doamnele sau domnişoarele pot beneficia de machiaje gratuite în magazin, de o retuşare a machiajului, pot veni să se parfumeze sau să testeze parfumurile fără să se simtă incomod, ci dimpotrivă.
„Într-un ambient cald, plăcut, vrem ca toţi clienţii să se simtă bine, chiar dacă vin doar să testeze un parfum, să-şi retuşeze machiajul, să vadă oferta noastră. Vrem să le fie drag să revină”, a mai transmis Smărăndiţa Grădinariu.
Redeschiderea magazinului din municipiul Suceava a avut loc joi, 7 decembrie. Clienţii prezenţi la eveniment au avut parte de 20% reducere la produsele achiziţionate, iar 1% din vânzările din ziua relansării va fi direcţionat către un proiect cultural.
Întâlnirea a fost moderată de Iulia Sârghi şi Călin Bârleanu, atmosfera festivă fiind evidenţiată de recitalul pianistului Iohannes Onesciuc.
Oferta
Gama de produse de la Parfums de Sofia este una foarte vastă, incluzând, pe lângă produse de make-up şi parfumuri, produse de îngrijire personală, produse pentru unghii, pentru copiii (chiar şiparfumuri realizate după formule speciale pentru cei mici) şi produse de îngrijire pentru bărbaţi (creme, parfumuri, îngrijire, after shave etc.).
Parfums de Sofia are la raft atât produse aparţinând unor branduri cunoscute, cât şi din gama brandurilor de nişă, clienţii putând alege dintre produse Lancome, Clarins, Clinique, Estée Lauder etc. - pentru make-up şi îngrijire, sau Armani, Boss, Tom Ford, Viktor & Rolf - în exclusivitate pentru Suceava, Hermes, Dolce & Gabbana, Nina Ricci, Dior, Chanel etc. – pentru parfumerie.
Totodată, clientele pot achiziţiona, la un preţ avantajos, dresuri premium, de calitate, parfumate şi foarte rezistente.
Iar pentru cei care sunt în căutarea unui cadou pentru persoanele speciale din viaţa lor, magazinul vine în întâmpinarea acestora cu oferte reale, seturi sau casete cu produse, la preţuri accesibile.
„Avem casete de cadouri de la majoritatea brandurilor. În casetele cu parfum sunt şi unul, două sau chiar trei produse complementare (miniaturi de parfum, geluri de duş, loţiune de corp, after shave etc.), pe care clienţii le primesc cadou. Astfel, preţul casetei este de fapt preţul parfumului de la raft. Ofertele sunt reale şi foarte avantajoase”, a mai precizat Smărăndiţa Grădinariu. Altfel spus, chiar dacă ducem lipsă de idei în ceea ce priveşte darurile de sărbători, Parfums de Sofia ne poate ajuta să facem cea mai bună alegere şi să plecăm acasă cu un cadou gata împachetat.
Programul magazinului este de la ora 8,00 la 20,00, de luni până vineri, de la 9,00 la 18,00, sâmbăta, şi de la 9,00 la 14,00, în zilele de duminică.
Magazine Parfums de Sofia mai sunt în Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi.