Elevii Şcolii Postliceale Sanitare - Suceava, profil Asistenţi Medicali de Farmacie, reprezentaţi prin directorul Şerban Gheorghe, au organizat în data de 6 decembrie 2017 - de ziua Sfântului Nicolae, o acţiune de caritate pentru cei peste 100 de copii aflaţi în cadrul Aşezământului „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuţi.
Din donaţiile elevilor şi ale profesorilor au fost făcute peste 100 de pachete cu obiecte de igienă sanitară, pastă de dinţi, periuţe, dulciuri, fructe, detergenţi, balsam, cărţi, jocuri, haine, alimente, dar şi jucării.
„Bucuria din privirile lor a fost cea mai frumoasă răsplată”, au spus cei care au participat la acţiunea caritabilă ai cărei beneficiari sunt copii orfani sau din familii nevoiaşe.