După ce la mijlocul lunii octombrie un elev de la Colegiul „Andronic Motrescu” din municipiul Rădăuți a pulverizat gaz lacrimogen în incinta unității de învățământ și câțiva copii au fost afectați, scenariul s-a repetat ieri, din nou la Rădăuți, la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”. De această dată, gazul iritant care plutea pe holurile liceului l-a determinat de directorul școlii să suspende cursurile și să trimită acasă cei aproape nouă sute de elevi.
Bârfa târgului: inconștiență sau amânarea tezelor
Totul a pornit ieri dimineață, puțin înainte de ora 08.00, când mai mulți elevi, dar și cadre didactice au simțit un miros înțepător pe holuri și în sălile de curs. Imediat după aceasta, gazul le-a afectat căile respiratorii, condiții în care multora li s-a făcut rău, iar o parte au făcut crize de panică. În perioada următoare aproape 30 de elevi au ajuns la spital, cei mai mulți din cauza crizelor de panică, însă numai doi dintre aceștia au rămas sub observație. Directorul Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, prof. dr. Adrian Puiu, a declarat: „Am fost anunțat înainte de începerea orelor de curs despre situație și, pentru a nu avea probleme cu tinerii, am decis să suspend cursurile astăzi (n.r. ieri). Îmi pare rău de situația creată, lucrătorii de poliție au demarat o serie de cercetări și cred că vom depista autorul. Orele pe care le-am pierdut astăzi vor fi recuperate săptămâna viitoare”. Ieri dimineață, la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au ajuns câteva echipaje de poliție și de la ISU care au asigurat zona și au făcut primele investigații vizavi de incidentul din unitatea de învățământ. Până la lămurirea condițiilor în care s-a petrecut „intoxicarea” de ieri, „bârfa târgului” a emis două ipoteze: un elev neastâmpărat și inconștient de efectul gazului din tub; pentru că este perioada tezelor, o amânare de câteva zile a fost bine primită de majoritate.