Un tânăr în vârstă de 20 de ani, care conducea un autoturism deşi consumase alcool, s-a izbit cu maşina într-o căruţă care circula în faţa sa. Accidentul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 24.00, pe E 85, la intrarea în municipiul Suceava dinspre Siret, în zona intersecţiei cu şoseaua de centură. Şoferul implicat în accident a plecat, lăsându-i la faţa locului doar pe cei doi pasageri din maşina sa. Fugarul a fost depistat la aproximativ două ore de la accident, fiind în stare de ebrietate.
În urma accidentului au rezultat trei răniţi, însă din fericire aceştia au scăpat cu viaţă. Asta deşi impactul a fost destul de violent, iar unul dintre bărbaţii din căruţă a fost proiectat pe câmpul de la marginea E 85.
„Pe unul din căruţă l-a aruncat vreo 10-15 metri, pe câmp, nici nu ştiam unde e”
Şoferul implicat în accident, Emanuel Axînti, din comuna Pătrăuţi, conducea un VW Golf cu numere provizorii şi venea spre Suceava. El avea în faţă două căruţe, care circulau una după alta. Conform martorilor, şoferul a trecut de prima căruţă, după care a intrat cu maşina în a doua căruţă, condusă de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Dorneşti, alături de care se mai afla încă un tânăr de 18 ani, tot din Dorneşti.
În urma impactului, atelajul hipo a fost făcut bucăţi şi a ajuns în şanţul din partea dreaptă, iar tânărul de 18 ani a fost proiectat la metri buni distanţă.
Un bărbat care se deplasa în căruţa care nu a fost atinsă de maşină a relatat: „A venit o maşină din spate, m-a evitat pe mine şi apoi a dat peste cealaltă căruţă, care era în faţa mea. Au coborât mai mulţi din maşină, iar şoferul a fugit, nu am avut timp să văd prea multe. Pe unul din căruţă l-a aruncat vreo 10-15 metri, pe câmp, nici nu ştiam unde e, l-am căutat până când l-am găsit”.
Ambulanţele i-au transportat la Spitalul Judeţean Suceava pe cei doi tineri care se deplasau cu căruţa şi pe unul din pasagerii din autoturism, un tânăr din Pătrăuţi. Din primele evaluări medicale a rezultat că toţi trei au suferit leziuni uşoare.
Tânărul şofer, pus sub acuzare pentru două infracţiuni
Cei doi pasageri din autoturism le-au declarat poliţiştilor că nu ştiu cine a condus maşina pentru că ei au fost luaţi la ocazie spre municipiul Suceava.
Poliţiştii de la Biroul Rutier Suceava s-au mişcat repede în acest caz, şoferul fiind depistat în jurul orei 2.20, la Pătrăuţi. La ora la care a suflat în etilotest, suspectul avea o concentraţie de 0,42 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Şi căruţaşul a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.
Poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Un şofer beat şi neatent şi o căruţă care nu avea ce căuta pe un drum european în miez de noapte
În ceea ce priveşte cauza accidentului, în cazul şoferului poliţiştii cred că este vorba de nepăstrarea distanţei regulamentare în mers şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.
Pe de altă parte, căruţa nu avea ce căuta pe drumul naţional-european, cu atât mai mult în miez de noapte, iar dacă avea sau nu elemente reflectorizante nu s-a putut încă stabili cert. Chiar şi cu elemente reflectorizante, de multe ori puţin vizibile, aceste căruţe sunt un pericol public pe un drum ca E 85, după lăsarea întunericului.
( 5 dec 2017, 11:24:45