Fundația Umanitară O Nouă Viață (FONV), cu sediul în orașul Siret, a organizat luni, 4 decembrie, între orele 09:00 – 10:00, marșul “Egal e Normal”. Acțiunea este la a șasea ediție în orașul Siret și dorește să marcheze Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Marșul s-a desfășurat pe traseul Biserica Catolică – Primăria Siret – sensul giratoriu din dreptul Poliției – esplanada Casei de Cultură și a avut drept scop sensibilizarea publicului larg în scopul prevenirii excluziunii şi marginalizării sociale, a acceptării și integrării persoanelor cu dizabilități.
”Dorim ca întreaga comunitate să devină mai responsabilă în ceea ce privește persoanele cu dizabilități, Fundația O Nouă Viață fiind un promotor al unei mentalități noi, ce își propune să înlăture treptat eșafodajul prejudecăților legate de tinerii cu dizabilități și să inițieze în societatea românească atitudini noi care să valorizeze fiecare individ", au spus organizatorii, care mulțumesctuturor celor care au fost alături de ei în organizarea acțiunii: Școala Gimnazială „Petru Mușat" Siret, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă" Siret, Primăria Siret, CRRPH O Nouă Viață, Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, bisericile Ortodoxă și Romano-Catolică din Siret, Complexul Alma Mater - Amadeus Siret, Fundația “Școala pentru Viață” Siret, fundații umanitare, instituții din oraș, precum și persoane din comunitate. Organizatorii mulțumesc și Primăriei Siret, Poliției Comunitare, pentru că au sprijinit această inițiativă.