O banală discuţie despre nişte butelii de aragaz s-a lăsat cu urmări grave pentru cei doi interlocutori. Mai exact, unul dintre ei a ajuns în comă la spital, iar celălalt în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava. Evenimentul s-a petrecut în seara de 29 spre 30 noiembrie, la Vereşti, între Daniel Hulboacă, de 37 de ani, şi Vasile Ursache, de 61 de ani.
Cei doi au avut o discuţie contradictorie pe tema unor butelii de aragaz, iar totul a degenerat foarte rapid. Bărbatul mai tânăr a pus mâna pe un par şi l-a lovit puternic în cap pe Vasile Ursache. Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde se află internat şi în momentul de faţă.
Între timp, procurorii criminalişti de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava care au preluat ancheta au ajuns la concluzia că autorul faptei este Hulboacă, motiv pentru care l-au pus sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de „tentativă la omor calificat”.
Pe data de 1 decembrie, pe numele lui Daniel Hulboacă a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, iar pe data de 2 decembrie judecătorii de la Tribunalul Suceava au emis un mandat de arestare valabil pentru o perioadă de 30 de zile.