Consiliul Judeţean Suceava a aprobat alocarea fondurilor necesare pentru organizarea unei tabere de creaţie la care vor participa elevi de etnie română din regiunea Cernăuţi, Ucraina. Potrivit preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, membrii deliberativului judeţean au aprobat alocarea unei sume de aproximativ 25.000 de lei pentru derularea proiectului „Tabără de creaţie în judeţul Suceava pentru elevi de etnie română din regiunea Cernăuţi”. Gheorghe Flutur a arătat că proiectul urmează să fie promovat la finanţare în cadrul Programului de finanţare Cultură - „Constantin Brâncuşi”, derulat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Valoarea totală a proiectului este de 125.237 de lei, din care contribuţia CJ Suceava este de 25.237 de lei. „În urma cooperării între judeţul Suceava şi regiunea Cernăuţi, în cadrul căreia s-au derulat multiple acţiuni în diverse domenii de activitate, inclusiv în domeniul cultural, s-au identificat şi unele puncte slabe privind promovarea şi însuşirea elementelor de limbă şi literatură română în rândul etnicilor români din Cernăuţi, ceea ce ne-a determinat să propunem spre finanţare acest proiect”, a explicat preşedintele CJ Suceava.
Gheorghe Flutur a subliniat faptul că, din punctul său de vedere, pe lângă acţiunile derulate cu partenerii ucraineni, administraţia judeţeană „are o datorie morală” faţă de etnicii români din zona Cernăuţi să propună şi să pună în practică activităţi destinate lor în exclusivitate, „care să constituie oportunităţi de cunoaştere a propriei identităţi culturale, a istoriei, limbii şi tradiţiilor noastre comune”.
Flutur a precizat că proiectul pentru organizarea unei tabere de creaţie ar putea contribui la îmbunătăţirea situaţiei etnicilor români din Cernăuţi, referitoare la implicarea insuficientă a decidenţilor din sistemul educaţional pentru păstrarea identităţii naţionale a minorităţilor, la numărul redus de cadre didactice care predau limba română sau în limba română în şcolile din această regiune în care învaţă elevi de etnie română, dar şi la numărul redus de şcoli în care se predă limba română. „Aceste neajunsuri au fost semnalate, în mai multe rânduri, de reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti din Cernăuţi, care au aşteptări foarte mari de la autorităţile administraţiei publice din România”, a explicat preşedintele CJ Suceava.
Gheorghe Flutur a mai adăugat că dacă va fi aprobat, acest proiect va dura şase luni, cu începere din luna iulie 2018, şi va completa calendarul acţiunilor dedicate Centenarului Marii Uniri.