Școala Gimnazială „Simion Florea Marian” Ilişeşti a fost implicată în perioada 20-24 noiembrie în campania națională ”Opinia ta este un drept fundamental!”, proiect realizat în baza unui protocol dintre Salvați Copiii şi Ministerul Educației Naționale. Această campanie a avut drept obiectiv marcarea Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului prin activități pentru elevi, susținute de profesori. Din totalul de 20 de cadre didactice din şcoală, s-au implicat activ în campanie cinci învățători (Maria Anichiti, Denisa Pavăl, Rodica Tomescu, Elena Ungureanaşu, Lăcrămioara Terteş) şi şase cadre didactice din învățământul gimnazial (Ramona Nicoleta Savin, Georgeta Camilar, Elena Scurtu, Iuliana Gemănariu, Luminița Scripcă, Florin Doboş). Numărul total al elevilor implicați în campanie a fost de 198, din cei 256 de elevi înscrişi în învățământul primar şi gimnazial.
Activitățile au constat în sesiuni interactive de informare pe tema drepturilor copilului, bazate pe implicarea activă a copiilor (împărtăşirea opiniilor, lucru în echipe, dezvoltarea de atitudini pentru identificarea şi apărarea propriilor drepturi). Elevii au dovedit receptivitate şi interes, au discutat liber, îndrumați de profesori şi învățători, pe teme care au legătură cu drepturile lor, începând cu prezentarea unor noțiuni generale referitoare la drepturile copiilor, continuând cu tema nondiscriminării, a protecției împotriva violenței şi chiar despre bullying.
Această campanie s-a desfăşurat în cadrul programului național „Și noi avem drepturi”, derulat de Salvați Copiii încă din anul 1990, care vizează informarea copiilor în vederea conştientizării drepturilor şi responsabilităților lor, sensibilizarea adulților cu privire la copil şi la drepturile sale, sporirea gradului de respectare a drepturilor copiilor, stimularea copiilor şi tinerilor să participe în programe şi acțiuni sociale.
„De altfel, şcoala noastră este sprijinită, începând cu acest an şcolar, de Salvați Copiii Suceava, lucru care ne bucură mult, cu care ne mândrim şi pentru care le mulțumim. Deja doi elevi ai şcolii participă la şedințe de consiliere la sediul organizației, iar cadrele didactice, organizate în două grupe, au participat la sesiunea de instruire <Managementul comportamentelor agresive la nivelul colectivelor de elevi>, în cadrul campaniei <Opriți Bullying-ul sau desființați recreațiile> , sesiuni desfăşurate pe 13 şi 20 noiembrie”, au transmis reprezentanții şcolii.