60 de angajaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava au participat, ieri, la un protest de amploare al funcţionarilor instituţiei din toată ţara, desfăşurat în faţa Guvernului României. Protestul a fost organizat la o săptămână după cel din faţa Ministerului Agriculturii.
Angajaţii APIA din teritoriu protestează pentru faptul că nu se află pe aceeaşi grilă de salarizare cu angajaţii APIA central, iar de la 1 ianuarie 2018 ar urma să aibă salarii diminuate cu 30%.
Din nou, protestatarii au fost trataţi cu ignoranţă, delegaţia acestora fiind primită doar de doi secretari de stat, care le-au spus doar că le vor trimite revendicările mai departe.
Ionel Murariu, şeful centrului local Suceava al APIA şi lider de sindicat al funcţionarilor APIA, a declarat că angajaţii din teritoriu au ajuns la capătul răbdării şi sunt foarte deranjaţi de ignoranţa cu care sunt trataţi.
„Am discutat cu mai mulţi colegi din ţară şi ne-am pus de acord să nu mai lucrăm de acum încolo nici o oră peste program şi să ne solicităm zilele libere la care avem dreptul, dar de care nu am beneficiat. La APIA Suceava sunt 1.212 zile libere care ni se cuvin şi nu au fost acordate. În plus, vom lucra doar opt ore pe zi, nu mai avem de gând să ne distrugem sănătatea noaptea şi în weekenduri la serviciu”, a declarat Ionel Murariu.
Acesta susţine că un funcţionar APIA Suceava a procesat, în perioada în care s-au depus cererile pentru subvenţii, 700-800 de dosare, în loc de 250, cât este o normă normală.
„Ne vom face norma şi vom pleca acasă, nu vom mai lucra peste program şi vom solicita cu toţii zilele libere la care avem dreptul”, a mai spus Murariu.
El a arătat că la alte instituţii toţi funcţionarii sunt pe aceeaşi grilă de salarizare şi nu se face discriminare între cei de la Bucureşti şi cei din ţară. El a dat ca exemplu ANAF-ul şi Autoritatea Sanitar Veterinară.
Funcţionarii APIA Suceava au un salariu mediu net de 4.000 de lei, veniturile crescând substanţial acum doi ani de zile. La APIA Suceava volumul de muncă este foarte mare. Asta pentru că judeţul Suceava are cele mai multe dosare procesate pentru subvenţii în sectorul vegetal sau zootehnic.