În perioada 23–25 noiembrie 2017, la Piatra Neamţ s-a desfăşurat Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală „Emanuel Elenescu”, ediţia a XXVII-a, la care au participat cu succes patru formaţii de muzică de cameră şi 37 de elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, îndrumaţi de profesorii de instrument şi canto: Cristi Ruscior, Florin Sumanariu, Ciprian Baicu, Elena Istrate, Anca Griga, Mihaiela Săveanu, Doina Chişcă, Mihai Claudiu-Alin, Petru Tabarcea, Ilie-Aurelian Zugrav, Constantin Bogdan, Igor Corjan, Viorica Corjan, Florin Silviu Ungureanu, Ionuţ Micliuc, alături de profesorii corepetitori Ionuţ Ciubotaru, Johannes-Raimund Onesciuc şi Cristian Lungu.
După o jurizare foarte strânsă, elevii colegiului sucevean au obţinut 18 premii I, 11 premii II, nouă premii III şi cinci menţiuni, unii elevi participând la două secţiuni, muzică academică şi folclor românesc.
Conducerea instituţiei, reprezentată de directorul prof. Alexandra Veronica Bejinaru şi
director adjunct prof. Elena Istrate, felicită şi susţine cu entuziasm echipa de profesori şi merituoşii elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava pentru aceste excelente rezultate, adresează calde mulţumiri părinţilor pentru sprijinul acordat, le urează tuturor putere de muncă şi mult succes la competiţiile următoare.