Cele aproximativ 30 de cabinete medicale din Ambulatoriul Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava vor fi închise în perioada 30 noiembrie-4 decembrie a.c.. Managerul Spitalului, Vasile Rîmbu, a explicat, ieri, că având în vedere faptul că zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie sunt sărbători legale, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate nu decontează serviciile medicale acordate. Zilele de 2 și 3 decembrie sunt de weekend, astfel că activitatea în ambulatoriu va fi reluată din data de 4 decembrie a.c.
La această oră numărul pacienţilor care se adresează ambulatoriului integrat din spital este de 400-500 zilnic, depășind uneori 10.000 de pacienţi lunar.
”Sunt asigurate liniile de gardă, în Unitatea de Primiri Urgenţe se lucrează non stop. În zilele de joi și vineri, activitatea medicală în spital va fi cea specifică zilelor de weekend”, a spus Rîmbu.
În ceea ce privește programul de vizitare a bolnavilor, acesta se va derula conform orarului stabilit.