Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv”, Societatea pentru Egalitate de Gen (SEG), Asociaţia Plai Străbun, Asociaţia Alecs Group, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, Primăria municipiului Suceava, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Asociaţia Unităţilor de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatele Suceava şi Rădăuţi, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Patronatul Tinerilor Întreprinzători - Judeţul Suceava şi Shopping City Suceava organizează pe 10 decembrie, începând cu ora 13:30, Concursul judeţean „Colind de Crăciun”, ediţia a VII-a.
Concursul se va desfăşura la Shopping City Suceava, unde vor participa peste 1.200 de elevi din unităţile şcolare şi din centrele de plasament sucevene. „Colind de Crăciun” se înscrie în calendarul Proiectului „Dezvoltarea abilităţilor pentru copiii şi tinerii proveniţi din familii defavorizate, pentru cei instituţionalizaţi”, derulat în perioada iulie-decembrie 2017, evitând fenomenul de marginalizare a copiilor aflaţi în dificultate, promovarea egalităţii de şanse, dar şi a tradiţiilor bucovinene. Copiii vor primi daruri de la Moş Crăciun, cu ajutorul sponsorilor: Fundaţia Social Culturală „Victoria” şi General Construct, SC Simba Invest din Bacău, SC Alka Trading din Bucureşti, SC Rocast Nord Suceava, Grupul de firme Orizont Suceava, Petrocont, Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti, Tipo Manifest Suceava, SC Georom Impex, Rotti Grill, Cozonac Bujor, Hel Dent, Ferovali - Şcheia, Notar Public Raluca Nichita, Palatul Copiilor Suceava şi Shopping City Suceava.