Majorarea consistentă a salariilor în administraţia publică nu a avut ca efect şi creşterea eficienţei muncii, la majoritatea funcţionarilor din Primăria Suceava. Primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, că se simte ”obligat” să le aducă la cunoştinţă subordonaţilor săi că astăzi ”au salarii bune” şi că acest lucru trebuie să se vadă în modul în care îşi fac datoria la serviciu. ”Astăzi salariile sunt bune la primărie şi asta o spun în primul rând pentru salariaţi. Sunt mulţi care nu realizează acest lucru şi sunt obligat să le aduc la cunoştinţă. La mulţi le atrag atenţia că au un salariu corespunzător şi trebuie să muncească pe măsură”, a declarat Lungu.
Primarul a afirmat că în evaluarea muncii celor 600 de angajaţi ai Primăriei Suceava va arăta mai multă fermitate şi că, ”dacă înainte mai închideam câte jumătate de ochi pentru că oamenii aveau salarii cum aveau şi mai aveau de rezolvat o problemă”, de acum înainte nu mai este dispus să manifeste indulgenţă. ”Cei care sunt la primărie trebuie să se dedice în totalitate primăriei. Care nu se aliniază, să fie sănătos, să-şi caute de lucru în altă parte. Asta o spun cu toată fermitatea. Cui nu-şi vede de treabă personal o să-i spun să-şi caute de lucru în altă parte. Aşa cum eu nu sunt obligat să fiu primar, nici el nu-i obligat să fie angajat la primărie. Au fost mai mulţi avertizaţi, cel puţin unuia pe zi îi spun”, a declarat Lungu.
Potrivit acestuia, cel mai mic salariu brut din primărie, al unui muncitor necalificat, este de 2.500 de lei.
În Primăria Suceava, salariile nete nu scad şi nu se majorează nici cheltuielile de personal
Ion Lungu a subliniat că noile prevederi fiscale, prin care sunt transferate contribuţiile de la angajator la angajat, nu vor duce la creşterea bugetului de salarii şi nici la scăderea veniturilor nete ale angajaţilor. ”Salariile nete nu vor fi mai mici. Am făcut o simulare, la un salariu de 5.000 de lei, astăzi salariatul ia 3.375 de lei în mână, dacă trec aceste contribuţii de la angajator la angajat ia 2.925 de lei şi, în măsura cu care se face actualizarea cu 20%, va lua acelaşi salariu net, iar cheltuielile pe total ale municipalităţii vor fi la fel, chiar un pic mai mici. Dacă astăzi municipalitatea cheltuieşte 6.150 de lei pentru un salariu de 5.000 de lei, pe noua formulă, cu toată actualizarea de aducere înapoi a salariului la cel pe care l-a avut angajatul, cheltuielile per total sunt 6.135 de lei”, a precizat primarul Sucevei. El a spus că pot fi acoperite fără probleme inclusiv cheltuielile pentru acordarea normei de hrană, la acele categorii la care este prevăzută de lege, deoarece administraţia locală are 84 de posturi vacante, care vor rămâne îngheţate şi în anul 2018.
”Pentru anul viitor, fondul de salarii al municipalităţii pentru cheltuieli de personal nu va creşte. Chiar dacă se vor face reaşezări, ca urmare a trecerii contribuţiilor angajatorului la angajat, vom face acele modificări, dar fondul de salarii total nu va creşte, mai ales că noi avem 84 de posturi vacante la primărie, care vor rămâne îngheţate şi în 2018. Acolo unde sunt prevăzute cheltuieli pentru norma de hrană, le vom compensa prin aceste posturi vacante”, a afirmat primarul de Suceava.
Întrebat despre motivele prezenţei sale la mitingul de protest de la începutul săptămânii, în condiţiile în care calculele arată că prin noile măsuri fiscale veniturile angajaţilor şi angajatorilor nu sunt afectate, Lungu a răspuns că n-a protestat vizavi de salarii sau de scăderea impozitului de la 16% la 10%, ci pentru a cere ferm măsuri compensatorii pentru sumele care se pierd la bugetul local din cotele defalcate.
”N-am protestat împotriva salariilor sau a reducerii impozitării. Dacă discutăm despre salariul primarului, timp de 12-13 ani am lucrat cu salarii mai mici decât şoferii din ministere sau secretarele din ministere. Atunci nimeni nu s-a mai legat de salarii. Astăzi salariile sunt bune şi nu comentez acest lucru”, a mai afirmat primarul Ion Lungu.