Societatea culturală „Ştefan cel Mare – Bucovina” a donat recent Liceului românesc “M. Eminescu” de la Carapciu, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, un lot de peste 200 de cărţi de literatură pentru elevi, pe care preşedintele societăţii culturale, prof. dr. Mugur Andronic, le-a predat personal bibliotecii liceului. Societatea „Ştefan cel Mare – Bucovina”, printr-unul dintre vicepreşedinţii săi, ec. Ioan Grigoraş, este în curs de colectare de noi seturi de carte de la unele şcoli sucevene.
O altă iniţiativă a societăţii culturale a constat în unele propuneri concrete făcute Consiliului Judeţean Suceava şi Primăriei municipiului Suceava în scopul creşterii prestigiului oraşului şi judeţului. Mugur Andronic a prezentat, printre altele, şi propunerea montării, în apropiere de Cetatea de Scaun, la înălţime, a numelui oraşului, pe timp de noapte luminat feeric, „exemple fiind în acest sens cazurile oraşelor Braşov, Râşnov şi, de ce nu, Hollywood”.
Istoria adevărată a Basarabiei
Preşedintele societăţii a trimis Parlamentului României propuneri legislative privind gratuitatea vizitării muzeelor de către românii din regiunile Cernăuţi şi Basarabia, cât şi finanţarea de către statul român a transportului cu autocare a elevilor din satele de dincolo de frontieră în cadrul relaţiilor de parteneriate dintre diverse localităţi. Totodată, istoricul şi arheologul Mugur Andronic a iniţiat tipărirea prin societatea culturală pe care o conduce pentru liceele din Republica Moldova a unei istorii a Basarabiei, „în care vor fi criticate falsificările grosolane, de tip agresiv, bolşevic (de tip <popor moldovenesc>), care se proliferează în continuare sub auspiciile duşmanilor de neam, a partidelor comunist şi socialist, de ultimul fiind legat şi actualul preşedinte Dodon”.
Lansări de carte la Los Angeles şi New York
Zilele acestea, scriitorul Mugur Andronic şi-a lansat la Los Angeles şi New York romanul său istoric de succes, editat de Societate culturală „Ştefan cel Mare – Bucovina”, cunoscut sucevenilor şi nu numai, în variantele română şi engleză, „În umbra marilor imperii ucigaşe”. În prima mare metropolă americană prezentarea a fost făcută de scriitorul Ion Anton, în cadrul diasporei româneşti. La New York, lansarea s-a făcut sub auspiciile The Romanian Institute of Orthodox Theology and Spirituality, fondat de prof. univ. dr. Teodor Damian. Romanul a fost prezentat de prof. univ. dr. Teodor Damian (recent premiat la New York) şi criticii literari M.N. Rusu (redactor-şef al revistei Lumină Lină), Valentina Ceaprazii şi Mariana Terra (redactor Romanian Journal – New York). La eveniment a fost prezent şi senatorul român Viorel Badea, preşedintele comisiei parlamentare pentru românii de pretutindeni. Cartea se poate citi şi descărca electronic din sistemul mondial Amazon, accesând: Amazon.com – books - Mugur Andronic (variantele română, engleză şi italiană).