Poliţiştii de la Serviciul Rutier Suceava au organizat, timp de trei zile, o acţiune de control în trafic cu radarele, în scopul depistării şoferilor care circulă cu viteză excesivă. Controlul s-a desfăşurat câte patru ore în fiecare zi, pe mai multe sectoare de drum considerate cu risc mare de accident pe fondul vitezei excesive. Întâmplător sau nu, cea mai mare viteză, 201 km/h, a fost înregistrată de radar pe DN 2E, care leagă Fălticeni de Gura Humorului. Este drumul pe care s-a murit cel mai mult în acest an, maximul fiind atins luna trecută, când în două accidente deosebit de grave au murit opt oameni.
Gonea cu 201 km/h înainte de a intra în localitate
Pe 17 noiembrie, în jurul orei 15.00, un echipaj de la Formaţiunea Rutieră Fălticeni, care acţiona pe DN 2E, pe sectorul Spătăreşti - Cornu Luncii, zonă unde sunt porţiuni întinse în linie dreaptă, a înregistrat un autoturism BMW care se deplasa dinspre Fălticeni spre Gura Humorului cu viteza de 201 km/h, într-o zonă limitată la 80 de km/h.
La volan era un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Mănăstirea Humorului, care a fost amendat şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.
Şoferul vitezoman a fost înregistrat în apropiere de locul în care s-a petrecut accidentul cu şase morţi de luna trecută, după ce un şofer beat şi care circula cu viteză excesivă a pătruns pe contrasens, zdrobind autoturismul condus de preotul Petru Gavril. În zonă a fost instaurat şi un punct negru care avertizează conducătorii auto asupra pericolului, însă asta nu a însemnat nimic pentru şoferul vitezoman.
Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a declarat că în cadrul acţiunii de control cu radarele au fost ridicate în total 14 de permise de conducere şi şapte certificate de înmatriculare.
Viteză excesivă şi depăşiri neregulamentare
Din cele 14 permise de conducere, zece au fost ridicate pentru depăşirea regimului legal de viteză (peste 50 de km/h faţă de limita admisă pe respectiva porţiune de drum), iar celelalte patru pentru depăşiri neregulamentare.
De asemenea, în cadrul acţiunii de control au fost aplicate 177 de amenzi, cele mai multe pentru depăşirea limitelor legale de viteză.
Cel mai important pentru poliţişti este că la bilanţul sfârşitului de săptămână nu au înregistrat nici un accident grav.
„Din fericire, prezenţa activă a poliţiştilor în trafic şi măsurile luate au făcut ca în ultimele zile să nu se producă accidente rutiere grave pe drumurile din judeţul nostru, neînregistrându-se nici un deces sau rănit grav”, a declarat Ionuţ Epureanu.
Foarte mulţi morţi pe DN 2E Fălticeni-Gura Humorului
Analizele Serviciului Rutier Suceava arată că DN 2E, care leagă Fălticeni de Gura Humorului, prin Cornu Luncii, a ajuns primul în nedoritul top al şoselelor pe care s-a murit cel mai mult în 2017. În primele zece luni ale anului, pe acest drum au avut loc cinci accidente rutiere grave, care s-au soldat cu nu mai puţin de 11 morţi.
Cele mai grave accidente de pe DN 2E, ambele din octombrie (cel cu şase morţi şi cel cu o autoutilitară care s-a zdrobit de un tir, rezultând decesul ambilor bărbaţi din prima maşină), au avut în prim-plan consumul de alcool, dar şi viteza excesivă.
Recorduri de viteză înregistrate de radar în judeţul Suceava
Tot în acest an, în luna iulie, un aparat radar a înregistrat un autoturism Mercedes C Class cu viteza de 222 de kilometri la oră pe sectorul de drum dintre Marginea şi Rădăuţi. Şoferul vitezoman a depăşit orice record înregistrat vreodată de radare în judeţul Suceava, cel puţin din cele care au fost date publicităţii.
Precedentul record de viteză din Suceava a fost înregistrat în luna ianuarie a acestui an, când autospeciala cu radar care acţiona pe E 85, pe raza comunei Dărmăneşti, a înregistrat un autoturism care rula cu 190 de km/h. Acest şofer mai făcuse şi câteva depăşiri pe linia continuă înainte de a fi prins.
În evidenţele Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava se mai găsesc şi alţi şoferi vitezomani, din anii anteriori. Limita maximă anterioară nu depăşise 182 de km/h.