Trei probleme foarte importante pentru municipiul Suceava au fost abordate de viceprimarul Lucian Harşovschi la discuţiile pe care le-a avut ieri, la Bucureşti, cu ministrul delegat Marius Nica şi viceprim-ministrul Paul Stănescu, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fonduri Europene.
„Am discutat cu viceprim-ministrul Paul Stănescu problema termoficării şi a necesităţii trimiterii banilor alocaţi pentru lucrările de termoficare executate anul acesta. Am solicitat şi sprijin financiar din fondul de rezervă pentru municipiul Suceava, pentru plata subvenţiei pe care o achită către furnizorul de energie termică. Degeaba se doreşte încurajarea folosirii sistemului centralizat, la nivel naţional, dacă în practică nu se iau măsuri concrete”, a declarat Lucian Harşovschi.
În calitate de reprezentant al municipalităţii sucevene la întrunirea din Capitală, viceprimarul a semnalat o serie de probleme de necorelare între Axa prioritară 4 şi Obiectivul Specific (sub axa) 4.3, care ar putea crea dificultăţi în momentul depunerii fişei de proiecte la MDRAPFE, pe 26 noiembrie.
„Suceava, datorită colegilor care se ocupă de Fonduri Europene, este primul municipiu din regiune care are avizele pe proiecte şi le poate depune la minister. Vorbim de 32,9 milioane de euro, fonduri nerambursabile (autobuze electrice, zone verzi, grădiniţe, cinematograful Arta-Iţcani, dotare licee profesionale)”, a menţionat Lucian Harşovschi.