Miercuri, 22 noiembrie 2017, ora 11:00, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava va avea loc o întâlnire cu profesorul universitar emerit Costică Brânduş. Este un eveniment ce face parte din seria de manifestări „Omul şi cartea”, organizată de colectivul bibliotecii universitare sucevene, la iniţiativa bibliotecarei Stela Purici. Întâlnirea va avea loc în sala de lectură a Bibliotecii USV, corpul E, etajul I.
Prof. univ. dr. Costică Brânduş îi va avea ca invitaţi speciali pe lectorul univ. dr. Vasile M. Demciuc, director al Departamentului de Ştiinţe Umane şi Social-Politice, conf. univ. dr. Alexandru Ionuţ Cristea şi lector univ. dr. Dinu Oprea. Dialogul va fi moderat de prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu şi bibliotecara Cristina Şutac.
La activitate sunt aşteptaţi să participe foşti studenţi, masteranzi, doctoranzi, colegi de la Facultatea de Istorie şi Geografie, studenţi ai facultăţilor de ştiinţe umaniste şi tehnice, precum şi cadre didactice universitare şi din învăţământul preuniversitar.
Costică Brânduş s-a născut la 26 octombrie 1937, în Galaţi. Studiile medii şi liceale le-a terminat în oraşul natal. În perioada 1957-1962 a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale şi Geografie, secţia Geografie – Biologie secundar, în cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi. Tot la această universitate a continuat studiile doctorale, în perioada 1968-1974, sub conducerea ştiinţifică a prof. univ. dr. docent Constantin Martiniuc.
Din anul 1963, prof. Costică Brânduş a început cariera universitară, desfăşurând, de asemenea, o intensă activitate managerială.
Prof. univ. dr. Costică Brânduş este autor şi coautor la peste 20 de volume din diferite ramuri geografice (geomorfologie, geografia solurilor, hidrogeologie, geografie regională) şi a peste 90 de articole în domeniu, publicate în ţară şi în străinătate. A participat şi iniţiat 15 contracte de cercetare şi a coordonat în cadrul Şcolii doctorale 10 teze avizate favorabil la USV, Universitatea din Bordeaux şi Universitatea Bucureşti.
Costică Brânduş este membru al Comitetului Naţional al Societăţii Naţionale de Geografie, membru al Asociaţiei Geomorfologilor din România, membru al Comitetului Naţional pentru Modificările Globale ale Mediului din cadrul Academiei Române, al Societăţii Naţionale de Ştiinţa Solurilor, al Comisiei de Doctorat în cadrul Universităţii din Bari (Italia) la Departamentul de Geologie şi Geofizică etc.
Activitatea prof. Costică Brânduş a fost apreciată şi recunoscută la nivel naţional şi internaţional. Dovadă stau multiplele distincţii, diplome şi titluri acordate acestuia: Premiul internaţional al Uniunii regionale a geografilor din Cernăuţi, Diploma de Onoare şi titlul de „Profesor emerit” al USV, Meritul pentru Învăţământ, în grad de ofiţer, prin Decret al Preşedintelui României în 2004 etc.