Sucevenii vor putea da startul distracției pe gheață începând cu data de 28 noiembrie, când patinoarul din Areni, de pe strada Universității, își deschide porțile. Mai mult, în intervalul 28 noiembrie – 1 decembrie, iubitorii mișcării pe gheață au acces gratuit, intrarea fiind liberă în cele patru zile.
Marți și miercuri, pe 28 noiembrie, respectiv 29 noiembrie, programul începe de la ora 13.30, iar următoarele serii vor intra la orele 16.00 și 18.00.
Joi și vineri, pe 30 noiembrie și 1 Decembrie, programul începe de la 11, următoarele reprize de patinat fiind stabilite pentru orele 13.30, 16.30 și 18.00.
Din data de 2 decembrie, programul de funcționare al patinoarului revine la normal.
„În acest an, pentru că festivitățile sărbătorilor de iarnă încep pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, nu de 1 Decembrie, cum eram obișnuiți până acum, am hotărât ca toate cele patru zile să fie cu intrare liberă. Mai mult, pentru a încuraja mișcarea în rândul copiilor, tinerilor și nu numai, tarifele de intrare la Patinoar nu se vor modifica anul viitor, rămânând aceleași”, a specificat Marian Andronache, viceprimarul municipiului Suceava.
Taxa de intrare pentru preşcolari, elevi şi studenţi este de 5 lei, iar pentru adulţi, taxa de intrare la patinoar este de 9 lei de persoană, iar taxa de ascuţire a patinelor este de 3 lei de pereche.
Cu toate că în trecut au fost promisiuni pe această temă, lucrările de acoperire a patinoarului artificial nu au început nici în acest an, așa cum preconiza municipalitatea suceveană.
Programul de funcţionare al Patinoarului Areni
Programul de funcționare al Patinoarului de pe strada Universității este următorul:
Luni: închis
Marţi: 16.00 – 17.30, 18.00 – 19.30;
Miercuri: 16.00 – 17.30, 18.00 – 19.30;
Joi: 13.30 – 15.00, 16.00 – 17.30, 18.00 – 19.30;
Vineri: 13.30 – 15.00, 16.00 – 17.30, 18.00 – 19.30;
Sâmbătă: 11.00 – 12.30, 13.30 – 15.00, 16.00 – 17.30, 18.00 – 19.30;
Duminică: 11.00 – 12.30, 13.30 – 15.00, 16.00 – 17.30, 18.00 – 19.30.