Primăria comunei Todireşti a obţinut o finanţare europeană de 500.000 de euro pentru reabilitarea şi modernizarea căminului cultural din satul Părhăuţi. Primarul din Todireşti, Vasile Avram, a precizat că proiectul european a fost semnat deja la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în scurt timp urmând să fie începute procedurile de achiziţie publică pentru desemnarea constructorului. Vasile Avram a precizat că proiectul presupune reabilitarea şi modernizarea căminului cultural din Părhăuţi în proporţie de 85%, în condiţiile în care în anii anteriori au mai fost făcute o serie de lucrări similare. Primarul din Todireşti a explicat că dacă procedurile de achiziţie nu vor fi întârziate, lucrările ar putea să înceapă primăvara viitoare şi ar putea fi terminate în doi ani. Vasile Avram a explicat că proiectul presupune construirea unei anexe la clădire în care vor fi amenajate grupurile sanitare şi o cameră pentru centrala termică, dar şi reabilitarea şi consolidarea imobilului. „După doi ani de lucrări, cei 1.100 de locuitori din satul Părhăuţi vor beneficia de un cămin cultural nou, modern şi la standarde europene. De precizat că prin acest proiect, clădirea va fi consolidată, modernizată, va fi montată o scenă nouă şi va fi achiziţionată aparatura necesară într-un cămin cultural, inclusiv aparatură pentru proiecţii de filme”, a spus primarul din Todireşti. Vasile Avram a adăugat că după reabilitare şi modernizare, în clădirea căminului cultural din Părhăuţi vor putea funcţiona şi un punct de lucru pentru un medic de familie, o farmacie şi sediul poştei. El a mai precizat că investiţia este extrem de importantă pentru satul Părhăuţi, având în vedere că în căminul cultural modernizat se vor desfăşura evenimentele artistice ale copiilor, dar şi principalele evenimente ale comunităţii locale.