Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, va primi, pe 16 noiembrie a.c., premiul EDEN „Suceava - Destinaţie europeană de excelenţă”. Decernarea va avea loc în cadrul unei festivităţi la care a fost invitat şeful administraţiei judeţene şi care se va desfăşura în cadrul Târgului de Turism al României. Premiul va fi înmânat pentru primul loc ocupat de proiectul „Municipiul Suceava - turism cultural tangibil”, depus de Consiliul Judeţean prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava, în cadrul unui concurs organizat de Ministerul Turismului. Proiectul a fost depus în cadrul concursului EDEN, membrii comisiei care au analizat proiectele depuse declarând câştigător municipiul Suceava, cu 98,33 de puncte.
Odată cu obţinerea acestei titulaturi, municipiul Suceava va fi inclus în Reţeaua EDEN la nivel naţional şi european şi va putea deveni membru ale Asociaţiei EDEN (www.youredenexperience.com). „Obţinerea premiului EDEN a fost posibilă prin promovarea și finalizarea unor investiţii extrem de importante, în special la Muzeul de Istorie şi Cetatea de Scaun a Sucevei”, a spus preşedintele CJ Suceava. Decernarea premiului va avea loc în prima zi a Târgului de Turism al României, care se va desfăşura la Romexpo, în Bucureşti, în perioada 16-19 noiembrie 2017. Gheorghe Flutur a mai precizat că proiectul prin care municipiul Suceava a obţinut titulatura de „Destinaţie europeană de excelenţă” va fi promovat în cadrul standului României.
„Pe de altă parte, judeţul Suceava va fi prezent la acest târg pentru a promova oferta turistică cu obiceiurile de iarnă, gastronomia şi meşteşugurile, toate acestea regăsindu-se în proiectul Crăciun în Bucovina. În cadrul târgului vom organiza mai multe evenimente specifice, cu participarea unor ansambluri folclorice profesioniste şi de amatori, care vor prezenta obiceiurile de iarnă din Bucovina, iar pe lângă acestea vor fi şi demonstraţii pentru prezentarea ofertei gastronomice, în timp ce meşteşugarii vor face demonstraţii practice de sculptură în lemn şi încondeiat ouă”, a arătat Flutur. El a mai adăugat că în cadrul galei în care va fi acordat premiul EDEN, va prezenta împreună cu primarul Ion Lungu oferta turistică a municipiului Suceava. Gheorghe Flutur a ţinut să sublinieze faptul că în urma finalizării unor investiţii precum modernizarea Muzeului de Istorie şi reabilitarea Cetăţii de Scaun, municipiul Suceava a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de turişti.