Actuala staţie de sterilizare a Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava va fi transferată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, de îndată ce noua staţie centrală de sterilizare achiziţionată de spitalul sucevean va fi instalată şi pusă în funcţiune. Managerul Spitalului de Urgenţă, Vasile Rîmbu, a declarat ieri că aceasta se va întâmpla spre sfârşitul acestui an, cel mai târziu la începutul anului viitor. Rîmbu a afirmat că actuala staţie este în bună stare de funcţionare şi mai performantă decât cele pe care le au ”multe spitale cu pretenţii”. ”Ce avem noi acum acoperă 10-12 săli de operaţii, la Câmpulung au doar două săli. Folosesc pentru cât au nevoie şi restul păstrează de rezervă. O să-i ajutăm cu staţia, cu toate echipamentele. Avem şi un laparoscop care poate fi disponibilizat şi care va merge tot la ei”, a spus managerul Spitalului de Urgenţă Suceava.
Vasile Rîmbu a arătat că, în această perioadă, Spitalul de Urgenţă face inventarierea mijloacelor fixe de care dispune, le extrage pe cele propuse spre casare şi le valorifică. Cele în stare bună de funcţionare, care s-au amortizat, pot fi transferate către alte unităţi medicale.
Din suma necesară investiţiei în noua staţie centrală de sterilizare a Spitalului de Urgenţă Suceava, Ministerul Sănătăţii a alocat 3,2 milioane de lei pentru dotări - sterilizatoare cu aburi, aparate de spălare şi dezinfecţie automate, aparate de curăţat instrumentar medical cu ultrasunete, aparate de sigilat pungi, staţie pentru aer comprimat, staţie centralizată de dedurizare a apei. Banii pentru amenajarea spaţiului provin din bugetul spitalului şi de la administraţia judeţeană.
În ceea ce priveşte spitalul din Câmpulung Moldovenesc, primăria lucrează la un proiect de reabilitare, modernizare şi extindere, cu finanţare europeană.