Consiliul Judeţean Suceava va organiza, la finalul acestei luni, o întâlnire la care sunt invitaţi să participe sucevenii din diaspora care vor să acceseze fonduri europene. Întâlnirea va avea loc pe 28 noiembrie, când se sărbătoreşte Ziua Unirii Bucovinei cu România. Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că în cadrul întâlnirii, care va începe la ora 14:30, în sala Ștefan cel Mare a Palatului Administrativ, va fi prezentat programul Diaspora Start-Up, prin care se pot obţine finanţări de până la 40.000 de euro. „Una dintre preocupările permanente ale Consiliului Judeţean este legată de atragerea de noi investiţii, în toate domeniile de activitate, investiţii care să genereze crearea de noi locuri de muncă şi o dezvoltare sustenabilă a judeţului Suceava. În acest cadru se înscriu şi demersurile pe care le facem pentru întoarcerea sucevenilor din diaspora şi pentru ca aceştia să-şi deschidă afaceri aici, acasă, cu valorificarea cunoştinţelor şi a experienţei acumulate de-a lungul perioadei cât au fost în străinătate”, a spus Gheorghe Flutur. El a amintit că în luna august 2017, Consiliul Judeţean Suceava a organizat mai multe acţiuni în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului „Luna Diasporei”, inclusiv întâlniri între reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi centrale cu persoane din diaspora, în cadrul cărora au fost prezentate mai multe întrebări cu privire la oportunităţile de finanţare pentru începerea unor afaceri. Gheorghe Flutur a subliniat că în momentul de faţă facilităţile care urmează să fie acordate prin Diaspora Start-Up, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, reprezintă pentru sucevenii plecaţi în străinătate o oportunitate de a beneficia de finanţare nerambursabilă pentru dezvoltarea unor afaceri non-agricole în judeţul Suceava. Flutur a spus că la întâlnirea de pe 28 noiembrie a.c. de la Palatul Administrativ vor participa echipele de implementare a proiectelor Start-Up care se derulează în Regiunea de Nord-Est care le vor prezenta sucevenilor din diaspora cum pot să obţină astfel de finanţări.