Începând de luni, în Gara Burdujeni din municipiul Suceava, dar şi pe traseele CFR din judeţ va putea fi văzut şi probat un vagon model, de clasa a II-a, dotat cu echipamente şi tehnologii moderne. Acesta va circula ataşat la garniturile de tren aparţinând CFR Călători pe liniile cu trafic intens.
Prezenţa sa la Suceava, timp de o săptămână, se datorează campaniei naţionale #SEPOATE, iniţiată de cea mai mare federaţie sindicală din CFR, Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, prin care se atrage atenţia asupra condiţiilor precare în care a ajuns calea ferată din România. Acest demers, unic în mişcarea sindicală din România, este însoţit de o petiţie online - www.petitieonline/sepoate şi de o campanie de strângere de semnături offline.
Lansarea locală a campaniei #SEPOATE are loc luni, 6 noiembrie, începând cu ora 13.00, în staţia CFR Suceava – Burdujeni.
Ţinta iniţiatorilor campaniei este să ajungă la nu mai puţin de două milioane de semnături care să susţină o petiţie online pentru introducerea în Proiectul de ţară, iniţiat de Preşedintele României, necesitatea investiţiilor obligatorii în calea ferată şi în toată infrastructura de transport a României.
Demersul lor urmăreşte şi obţinerea unui consens din partea tuturor decidenţilor din politică şi administraţie, pentru a-i convinge că fără investiţii capitale şi plasate corect, Calea Ferată Română va muri.
Pentru această campanie, CFR a pus la dispoziţia Federaţiei Sindicale, cu titlu gratuit, un vagon de clasa a doua, modernizat în România, care va călători, câte o săptămână, către cele 8 regionale CFR din ţară. Cei care călătoresc cu acest vagon adaptat exigenţelor europene beneficiază de scaune ergonomice, mochetă, internet, radio, TV.
Imaginea CFR, afectată de serviciile feroviare deficitare
După Revoluţia din 1989, România a rămas cu una dintre cele mai mari, dense şi utilizate reţele de căi ferate din Europa, dar, în acelaşi timp, a rămas în urmă cu întreţinerea acestei infrastructuri. Acest lucru, combinat cu decăderea economică din anii 1990, cauzată de trecerea ţării la economia de piaţă, a condus la intrarea companiei CFR într-o relativă perioadă de declin. Câteva rute mai puţin circulate, mai ales în zonele rurale, au fost desfiinţate, iar materialul rulant, achiziţionat în mare parte în anii 1970, a intrat într-o perioadă lungă care nu a presupus reparaţii. Imaginea CFR-ului, atât în ţară, cât şi în străinătate, a avut mult de suferit din cauza serviciilor feroviare de proastă calitate.
Cererea pentru transportul feroviar din România, măsurată în kilometri parcurşi/pasager, este de două sau chiar trei ori mai mică în comparaţie cu alte ţări. Media UE-27 este de 650 km/pasager/an, în timp ce indicatorul echivalent pentru România este cu 66% mai mic.