Un puternic incendiu a distrus vineri dimineaţă o clădire care găzduia un magazin şi un restaurant, în centrul comunei Vama. Flăcările au fost observate în jurul orei 04.05 de paznicul primăriei situate în apropiere, care a dat imediat alarma la 112. La faţa locului au ajuns în scurt timp 6 autospeciale şi echipaje de pompieri şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, Garda de Intervenţie Gura Humorului, precum şi de la Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Frasin şi Vatra Moldoviţei.
La sosirea echipajelor flăcările imense cuprinseseră întreaga clădire, cu tot cu acoperişul pe o suprafaţă de 220 de metri pătraţi, precum şi acoperişul unei case cu două niveluri situate în imediata apropiere, existând pericolul de propagare la clădirile din vecinătate. La începutul intervenţiei, traficul pe drumul naţional 17, situat în imediata apropiere, a fost blocat pe ambele sensuri până în jurul orei 05.15, când circulaţia a fost reluată pe un singur sens. Flăcările violente au distrus întregul plafon al clădirii, care s-a prăbuşit în interior pe o suprafaţă de 160 de metri pătraţi, bucătăria restaurantului, sala de mese pe o suprafaţă de circa 100 de metri pătraţi, mobilierul, tâmplăria din PVC, aparatura electrocasnică şi aparatele de gătit. S-au degradat pereţii clădirii, instalaţia electrică, mobilierul şi marfa din interiorul magazinului mixt, acoperişul şi plafonul unei anexe, precum şi 4 lăzi şi 6 vitrine frigorifice din interior. Incendiul puternic a afectat şi acoperişul unei case din vecinătate şi plafonul acesteia pe 50 de metri pătraţi, distrugând pereţii şi tavanul etajului, tâmplăria şi instalaţia electrică, precum şi alte bunuri aflate la cel de-al doilea nivel al clădirii.
Intervenţia pompierilor a fost dificilă, întreaga operaţiune de stingere întinzându-se pe parcursul a aproape 7 ore de intervenţie, până în jurul orei 10.30, când ultimele focare ale incendiului au fost lichidate. Cercetările făcute de pompieri la faţa locului, după stingerea focului, au dus la determinarea unei cauze probabile de izbucnire a incendiului, care s-a datorat efectului termic al curentului electric prin aparatura electrocasnică, lăsată sub tensiune. În urma intervenţiei pompierii au reuşit să salveze anexele clădirii, parterul casei, nefiind înregistrate victime omeneşti în timpul incendiului. Proprietarii clădirii încearcă să facă acum o evaluare a pagubelor produse în incendiu, iar polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal, deschis pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.