Registrul Auto Român va lucra cu publicul şi în zilele de sâmbătă, până la sfârşitul anului 2017.
Măsura a fost luată de conducerea RAR ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienţilor, care se programează să obţină actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand.
Astfel, în toate reprezentanţele RAR se va lucra în fiecare zi de sâmbătă, începând cu data de 04.11.2017, de la ora 8.00 la ora 14.00. Excepţie fac zilele de 2, 23 şi 30 decembrie 2017.
Directorul General al RAR, George-Adrian Dincă, a luat decizia de extensie a programului pentru a scurta timpul de aşteptare la activităţile Registrului Auto Român.
Sistemul call center naţional le permite posesorilor de autovehicule să obţină programare în oricare dintre reprezentanţele RAR. Numărul unic 021/9672 le stă la dispoziţie în acest sens. Există, de asemenea, opţiunea programării online pe site-ul www.rarom.ro.