Municipiul Suceava va încheia un parteneriat de colaborare cu un oraş care are o semnificaţie spirituală deosebită - Bethlehem – locul de naştere al lui Iisus Hristos.
„Am avut astăzi o întâlnire privată cu reprezentanţii municipalităţii din oraşul palestinian Bethlehem. Am pus bazele unui parteneriat de colaborare cu acest oraş, care are o încărcătură spirituală deosebită - aici s-a născut Mântuitorul, domnul nostru Iisus Hristos. Având în vedere că oraşul Suceava şi regiunea Bucovina sunt reprezentative pentru creştinătate, cred că este o colaborare oportună, care va contribui la dezvoltarea relaţiilor dintre cele două oraşe din punct de vedere spiritual, cultural, educaţional şi al dezvoltării turismului. Doamne ajută!”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, aflat încă în vizită la locurile sfinte.