Una dintre cele mai ample lucrări executate în decursul acestui an în municipiul Suceava este cea de modernizare a iluminatului public, prin înlocuirea vechilor corpuri de iluminat cu altele moderne, cu LED, mai economice.
Măsura, primită foarte bine de locuitorii unor străzi, a stârnit nemulţumiri în rândul altora, care au reclamat că în zona unde locuiesc ei iluminatul este mai slab decât înainte şi că acoperă o suprafaţă mai mică decât înainte.
Mai mult, de când ziua a devenit mai scurtă, iar noaptea mai lungă, numărul reclamaţiilor referitoare la iluminatul public a crescut, dar nu la primărie, ci… pe Facebook, pe paginile primarului şi ale viceprimarilor.
Tocmai de aceea, la comandamentul de marţi dimineaţă, după ce le-a semnalat constructorilor o serie de probleme sesizate de suceveni, viceprimarul Lucian Harşovschi a făcut apel şi către oameni, să procedeze altfel când mai sunt probleme.
„În continuare sunt nemulţumiri referitoare la sistemul de iluminat public cu becuri LED, montate pe fonduri elveţiene. Prin proiect noi am schimbat doar corpurile, dar firele vechi şi cablurile sunt destul de deteriorate şi apar probleme. Vom interveni mai mult pe partea de reparaţii şi sperăm ca problemele existente să se rezolve cât mai rapid. Fac apel la suceveni să sune la primărie când apar astfel de probleme. Majoritatea sunt tentaţi să posteze pe Facebook sau pe alte site-uri că sunt probleme, dar de anunţat nu anunţă şi la primărie. Este important să avem depusă o reclamaţie, fie scrisă, cu număr de înregistrare, fie telefonic, aşa putem urmări când a fost semnalată problema şi când s-a rezolvat”, a spus viceprimarul Lucian Harşovschi, care a preluat temporar conducerea municipalităţii sucevene, pe perioada concediului primarului Ion Lungu.
Ca o primă măsură, pentru a veni în întâmpinarea celor nemulţumiţi de diferite aspecte ale iluminatului public, dar care nu le reclamă şi la primărie, viceprimarul vrea să dispună ca unii inspectori din primărie să aibă program de noapte, în care să circule prin oraş şi să vadă unde sunt probleme.