Suceveanul Alex Longher începe să devină un obişnuit al loturilor de fotbal echipe de juniori ale României. După ce a fost convocat şi la naţionala sub 17 ani, la finele săptămânii trecute Alex Longher a fost titular în partida amicală pe care naţionala de fotbal sub 18 ani a susţinut-o cu Moldova.
Au fost două partide disputate de cele două selecţionate, una la Orhei şi cealaltă la Chişinău. Dacă în primul meci Alex Longher a intrat doar pe final, în partida de sâmbătă a jucat titular şi a fost înlocuit după 62 de minute.
Acesta a avut o evoluţie bună, apreciată de antrenorul echipei naţionale a României, Florin Bratu, nimeni altul decât cel care l-a antrenat o perioadă şi la clubul Dinamo. Evoluţiile sale nu au fost trecute cu vederea nici de Vasile Miriuţă, antrenorul celor de la Dinamo, club la care suceveanul este legitimat la grupele de juniori.
De altfel, în pauza competiţională în care naţionala României a jucat ultimele două partide contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2018 din Rusia, Dinamo a disputat un amical cu Aris Limassol, iar Alex Longher a fost introdus pe final şi a prins aproximativ 20 de minute din această dispută.
Alex Longher a făcut parte şi din lotul pentru Youth League al celor de la Dinamo. Dacă în meciul tur, disputat la Bucureşti, în faţa celor de la Lokomotiva Zagreb, pierdut de alb-roşii cu scorul de 2-0, Longher nu s-a aflat în lot pentru că fusese convocat la echipa mare, unde a rămas rezervă neutilizată în jocul de campionat pierdut de Dinamo, scor 2-3, în faţa celor de la Concordia Chiajna, returul din Croaţia l-a prins pe teren titular.
Chiar dacă au reuşit o prestaţie mult mai bună, dinamoviştii s-au văzut eliminaţi, scorul de 2-2 înregistrat la finalul partidei de la Zagreb nefiind suficient pentru a întoarce rezultatul din tur