Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 30 oct 2017 - Anul XXII, nr. 247 (6663)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   8 imagini |   ø fişiere video

Vânt şi ninsoare

Vijelia de ieri a afectat circulaţia rutieră în zona de munte şi a lăsat localităţi fără curent electric

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Vijelia pornită în timpul zilei de duminică a făcut pagube importante în judeţ, după ce mai mulţi arbori căzuţi pe şosele au blocat circulaţia şi au distrus firele de alimentare cu tensiune în mai multe localităţi din zona de munte. Mai multe drumuri naţionale şi judeţene au fost blocate temporar, drumul de acces spre Rarău, care a fost cel mai afectat de căderile de arbori, fiind închis după ora 14.05. În acelaşi timp, 12 localităţi au rămas total sau parţial fără curent electric, după ce arborii doborâţi de vânt au căzut peste firele de tensiune electrică. 

Vântul care a bătut cu putere începând cu primele ore ale zilei de duminică a dus la ruperea copacilor şi afectarea temporară a unor drumuri naţionale şi judeţene din zona de munte a judeţului Suceava. De-a lungul întregii zile au fost semnalate mai multe cazuri în care arborii căzuţi pe carosabil au dus la blocarea unor drumuri naţionale şi judeţene. Mai multe echipaje de la ISU Suceava, angajaţi ai Direcţiei Silvice precum şi de la primăriile din zonele afectate, au acţionat pentru deblocarea drumurilor afectate de căderile de arbori, ducând astfel la reluarea traficului blocat temporar. Cele mai multe căderi de arbori pe carosabil s-au înregistrat în localităţile Iacobeni, Colacu, Pojorâta, Crucea, Cârlibaba, Paltin şi Câmpulung Moldovenesc, în zona Izvoru Alb. În localitatea Iacobeni, un arbore a căzut peste un autoturism, producându-i pagube. Cel mai afectat de căderile de arbori a fost drumul judeţean DJ 175B, TransRarău, care a fost închis începând cu ora 14.05. În cursul amiezii, au fost contactaţi reprezentanţii Direcţiei Silvice pentru efectuarea unei intervenţii în zona drumului care face legătura cu Rarăul, intervenţie care a lăsat drumul închis circulaţiei. Pe DN 17, în Pasul Tihuţa, duminică la prânz ningea abundent înspre limita cu judeţul Bistriţa-Năsăud, depunându-se un strat de zăpadă pe carosabil care făcea ca circulaţia să se desfăşoare în condiţii de iarnă.

 

Mii de consumatori fără curent electric, în zona de munte

În urma ploilor şi intensificărilor de vânt din zona montană a judeţului Suceava, opt localităţi au rămas fără curent electric, în timp ce alte patru erau parţial nealimentate cu energie electrică. Cele opt sate fără curent electric, conform raportării de duminică, ora 13.00, erau: Dorna Arini, Botuş, Colacu, Delniţa, Fundu Moldovei, Pojorâta, Valea Putnei şi Cârlibaba. Nealimentate parţial cu energie electrică erau comunele Ostra, Pojorâta, Iacobeni şi oraşul Gura Humorului, iar numărul consumatorilor fără curent electric era duminică, în jurul orei 15.00, de 4.613. Echipaje ale Delgaz lucrau ieri după-amiază la remedierea defecţiunilor şi avariilor. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vijelia de ieri a afectat circulaţia rutieră în zona de munte şi a lăsat localităţi fără curent electric.
 Vizualizări articol: 2585 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Vijelia de ieri a afectat circulaţia rutieră în zona de munte şi a lăsat localităţi fără curent electric5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei