Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a transmis noului ministru al Transporturilor, Felix Stroe, care sunt investiţiile vitale în infrastructură pentru judeţ, care trebuie să fie deblocate în perioada următoare. Gheorghe Flutur a făcut referire, în primul rând, la introducerea trenului pe ruta Suceava – Cernăuţi. „De la preluarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, am avut mai multe întâlniri cu partenerii şi vecinii noştri ucraineni, reprezentanţi ai Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, ai Consiliului Regional Cernăuţi, precum şi ai altor instituţii din cadrul celor două unităţi administrativ-teritoriale cu rol în dezvoltarea cooperării transfrontaliere, în cadrul cărora s-au dezbătut probleme de interes pentru ambele părţi”, a spus Flutur. El a amintit că redeschiderea acestei rute feroviare ar degreva traficul rutier prin zona Siret-Porubne, care, în acest moment, este singurul punct de trecere a frontierei deschis cu Ucraina.
Preşedintele CJ Suceava a mai spus că începând cu luna iunie a.c. la punctele Siret-Porubne, Porubne-Siret şi Vadu Siret-Vicşani au avut loc alte întâlniri de lucru între conducerile administrative ale judeţului Suceava şi ale regiunii Cernăuţi, la care au participat şi reprezentanţi ai căilor ferate din cele două unităţi administrativ-teritoriale, fiind purtate discuţii despre posibilitatea introducerii a două trenuri, unul pe ruta Suceava – Cernăuţi, cu plecare dimineaţa din Suceava şi întoarcere seara din Cernăuţi, şi unul pe ruta Cernăuţi – Suceava, cu plecare dimineaţa din Cernăuţi şi întoarcere seara din Suceava.
„Având în vedere toate aceste considerente şi faptul că partenerii ucraineni solicită răspunsul nostru cu privire la data exactă când cetăţenii din cele două regiuni vor avea la dispoziţie posibilitatea de a circula pe ruta Suceava - Cernăuţi şi retur şi pe calea ferată, vă adresăm rugămintea să dispuneţi rezolvarea, de urgenţă, a problemelor care ţin de partea română şi care blochează acest proiect”, i-a transmis Flutur noului ministru al Transporturilor.
Şeful administraţiei judeţene a făcut referire şi la variantă de ocolire a Sucevei, precizând că având în vedere apropierea evenimentului privind aniversarea Marii Uniri „v-am rămâne profund îndatoraţi” dacă s-ar analiza problema finalizării lucrărilor la acest obiectiv. Flutur a precizat că în condiţiile creşterii traficului pe Coridorul IX european de transport, această variantă de ocolire a municipiului Suceava reprezintă o necesitate de maximă urgenţă.
Flutur solicită începerea lucrărilor la drumul expres Ploieşti – Paşcani - Suceava – Siret
De asemenea, Gheorghe Flutur l-a informat pe ministrul Transporturilor şi despre necesitatea începerii lucrărilor la drumul expres Ploieşti – Paşcani - Suceava – Siret. „În perioada următoare se vor deschide pe teritoriul judeţului Suceava noi puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, situaţie care va genera un trafic suplimentar, iar lipsa infrastructurii rutiere va produce numeroase ambuteiaje şi blocaje în trafic”, a declarat Flutur, care a adăugat că în prezent DN 2 (E 85) este singurul drum european pe care se desfăşoară traficul de călători şi de marfă dinspre şi spre Ucraina, iar pe teritoriul judeţului Suceava este extrem de aglomerat.
Gheorghe Flutur a mai declarat că l-a informat pe Felix Stroe şi despre importanţa reabilitării DN 2 (E 85) – Roman - Suceava – Siret – Frontieră Ucraina, DN 29A Suceava – Dorohoi şi DN 2E Păltinoasa – Cacica - Marginea - Vicovu de Jos – Vicovu de Sus – Frontieră Ucraina.
„Vă aducem la cunoştinţă faptul că este imperios necesară reabilitarea următoarelor drumuri naţionale: DN 2 (E 85), DN 29 şi DN 2E, pe rutele menţionate în referinţă, care asigură legături spre monumentele istorice – patrimoniu naţional sau UNESCO, spre mănăstirile renumite din judeţ etc. Totodată, aceste trasee turistice sunt foarte aglomerate, cumulează trafic intens, în special trafic greu care nu poate fi dirijat pe centuri ocolitoare sau alte asemenea trasee de tranzit, fapt generator de evenimente rutiere, confirmat prin numărul mare de accidente rutiere înregistrate anual pe traseele drumurilor naţionale din Suceava”, se arată în adresa transmisă ministrului Transporturilor. Gheorghe Flutur a mai spus că traficul tot mai aglomerat de pe Coridorul IX european de transport, reţea care se compune din trasee de drumuri naţionale existente, cum ar fi şi DN 2, impune necesitatea reabilitării acestor trasee de drumuri naţionale, în scopul fluidizării traficului şi asigurării condiţiilor de confort în trafic.