La Biserica „Sf. Spiridon” din municipiul Suceava a avut loc sâmbătă, 21 octombrie, un eveniment deosebit pentru istoria Bucovinei. A fost comemorat domnul Moldovei Grigore al III-lea Alexandru Ghica, care s-a împotrivit, până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti, răpirii părţii de miazănoapte a Moldovei de către austrieci. După cum ne-a spus pr. dr. Sorin-Toader Clipa, parohul Bisericii „Sf. Spiridon”, evenimentul a fost prilejuit de realizarea sculpturii în piatră a bustului voievodului, realizat de Gavril Pohoaţă, aşezat pe un soclu de piatră pe care se află o hartă a Bucovinei. În interiorul hărţii apare textul următor din publicistica lui Mihai Eminescu: „Văzând stupul matern al Moldovei întregi vândut austriecilor de către ruşi şi turci chiar, Vodă au protestat, au ameninţat chiar Poarta... Aceasta, servită ea însăşi de oameni cumpăraţi de austrieci, au dat contra nobilului domn ordinul de asasinare...” „Alegerea lunii octombrie pentru organizarea evenimentului nu este întâmplătoare, ci vine să reamintească faptul că domnul Moldovei Grigore al III-lea Alexandru Ghica a fost ucis mişeleşte de turci la 12 octombrie 1777, împlinindu-se 240 de ani de la tragicul sfârşit”, ne-a mai spus părinteleSorin-Toader Clipa.
O pagină de istorie din trecutul zbuciumat al Bucovinei
Slujba de comemorare şibinecuvântare a fost oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a ţinut un frumos şi emoţionant cuvânt de învăţătură despre jertfa martirică a voievodului Ghica. ÎPS Pimen a invocat cuvintele de laudă ale poetului naţional Mihai Eminescu la adresa voievodului, „care ne îndeamnă la unitate între fraţi, la dragoste de neam şi menţinerea integrităţii teritoriale a patriei strămoşeşti”. Prezent la eveniment, profesoruluniversitar doctor Mihai Iacobescu le-a reamintit celor prezenţifaptele istorice ale voievodului, contribuţia acestuia la dezvoltarea administrativă şi educaţională a zonei, precum şi argumentele pentru care este considerat un simbol al reîntregirii patriei. La manifestarea de sâmbătă au participat mai mulţi preoţi din zona Sucevei, consilieri locali, printre care Angela Zarojanu, enoriaşi din parohia „Sf. Spiridon” (cartierul George Enescu), dar şi alţi cetăţeni ai municipiului Suceava, care au înţeles curajul martiric al voievodului Grigore Ghica şi care au apreciat înălţarea unui bust întru cinstirea acestuia. Celor prezenţi la eveniment li s-a dăruit câte un pliant cu un scurt istoric despre voievodul comemorat. Pr. dr. Sorin-Toader Clipa a spus că evenimentul „rămâne ca o pagină de istorie din trecutul zbuciumat al Bucovinei, al ţării întregi, dăltuită în piatră spre aducerea-aminte a faptelor generatoare de valori profunde, de unitate şi de conştiinţă de neam”.