Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a primit, pentru al doilea an consecutiv, premiul de excelenţă în cadrul Galei Administraţie.ro. Mihăiţă Negură a primit premiul în numele instituţiei pe care o conduce, distincţia fiind acordată pentru proiectul „Reabilitarea grădiniţei cu program prelungit Căsuţa Piticilor”. Negură a precizat că proiectul a avut o valoare de 100.000 de euro, plus TVA, și a presupus reabilitarea în totalitate a unei clădiri abandonate din Câmpulung Moldovenesc și transformarea acesteia într-o grădiniţă modernă, în care învaţă 100 de copii. Primarul din Câmpulung Moldovenesc a arătat că investiţia a fost realizată în totalitate cu fonduri de la bugetul local. „Este o investiţie extrem de importantă pentru municipiul nostru, având în vedere că am luat practic o clădire abandonată și insalubră și am transformat-o într-o grădiniţă modernă”, a spus Mihăiţă Negură. El a ţinut să adauge că atât pentru el, cât și pentru Consiliul Local din Câmpulung Moldovenesc, educaţia este un domeniu prioritar. Negură a arătat că acest lucru este demonstrat și prin faptul că toate cele cinci grădiniţe din Câmpulung Moldovenesc au fost reabilitate în totalitate.
Mai trebuie spus că anul trecut, în cadrul aceleiași gale, Mihăiţă Negură a obţinut premiul de excelenţă pentru proiectul de modernizare a pieţei agroalimentare din Câmpulung Moldovenesc. Mihăiţă Negură a amintit că investiţia în construcţia pieţei agroalimentare a fost de trei milioane de lei, pentru realizarea acesteia municipalitatea încheind o asociere în participaţiune cu firma Maghebo SRL. În cadrul acestei asocieri primăria deţine 40% din acţiuni, punând la dispoziţie un teren de 2.400 de metri pătraţi, diferenţa de acţiuni aparţinând firmei care a realizat efectiv investiţia, firma locală Maghebo.
Ediţia de anul acesta a Galei Administraţie.ro a fost organizată, la București, de portalul Administratie.ro și Oameni și Companii, în total fiind premiate 30 de proiecte realizate pe parcursul acestui an de mai multe instituţii publice din judeţ.