Fiica de 9 ani a preotului Gavril le-a cerut ieri medicilor să fie dusă la capelă pentru a-şi lua rămas bun de la tatăl şi de la sora ei

Cei doi copii ai familiei Gavril care sunt internaţi în secţia Chirurgie Infantilă a Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au asistenţă psihologică permanentă din partea instituţiei medicale şi au alături de ei o soră a mamei lor. Cea care se ocupă de consilierea Alexiei, în vârstă de 9 ani, şi a lui Ioan, în vârstă de 3 ani, este psihologul din secţia Oncologie a spitalului, Geanina Cîrlan.

Conform procedurilor terapeutice, Alexia a fost informată, luni, de moartea tatălui şi a surorii sale mai mici şi de faptul că mama şi sora mai mare sunt în viaţă, dar în stare foarte gravă şi susţinute de aparate. 

”Trebuie să ştie, este benefic pentru ea să vorbim despre suferinţa pe care o are. Este important să comunice, să vorbească despre ceea ce simte. Am vorbit despre viaţă şi despre moarte, este foarte matură în gândire. S-a comportat şi se comportă foarte firesc, tatăl lor le-a vorbit despre ciclul vieţii şi al morţii şi a reacţionat extrem de matur. Este un copil căruia nu îi este teamă de moarte şi asta este rodul educaţiei primite de la părinţi, de la tatăl ei, mai ales. Ieri am învăţat multe de la un copil de 9 ani”, a afirmat psihologul Geanina Cîrlan.

Ea a spus că ieri dimineaţă, când s-a trezit, Alexia le-a cerut medicilor să fie dusă la capela în care au fost depuşi tatăl şi sora ei, într-un moment al zilei când nu este nimeni acolo, pentru a-şi lua rămas-bun, solicitare care i-a fost acceptată imediat, ca parte a terapiei emoţionale. Înainte de a ajunge la capelă, unde a fost aşteptată de duhovnicul ei, Alexia a trecut pe acasă, de unde a luat o brăţară şi o iconiţă, ultime daruri pentru sora şi tatăl ei.

”Am încurajat-o să le scrie scrisori şi a scris mult, câte o pagină pentru fiecare. Le-a lăsat alături de cei dragi, de care îi este dor”, a spus plângând Geanina Cîrlan.

Ea a mărturisit că în cei 11 ani, de când profesează ca psiholog la Oncologie, nu a avut niciodată o misiune atât de grea ca cea de a anunţa un copil de 9 ani că şi-a pierdut tatăl, o soră, mătuşa şi unchiul, iar mama şi cealaltă soră sunt între viaţă şi moarte.

”Cum poţi să-i spui unui copil asemenea lucruri?! Este prea mult, mult prea mult!”

”La Oncologie, când anunţi familia că s-a întâmplat (n.r. decesul cuiva drag), doliul e pe jumătate consumat din timpul vieţii. De când află un diagnostic grav, oamenii se obişnuiesc treptat cu suferinţa, cu durerea pierderii cuiva drag. Dar cum poţi să-i spui unui copil asemenea lucruri?! Este prea mult, mult prea mult! M-a marcat profund. Sper într-o minune, ca măcar mama şi sora cealaltă să supravieţuiască, să pot să-i dau şi o veste bună, când mă întreabă cum se simt. E bine că întreabă, dar repet, e mult prea mult pentru orice om ceea ce s-a întâmplat”, a spus psihologul Geanina Cîrlan, în lacrimi pe toată durata convorbirii.

De Alexia şi Ioan se ocupă deocamdată o soră a mamei lor, ”foarte echilibrată şi responsabilă”, după cum a subliniat psihologul.

În accidentul rutier care i-a distrus familia, Ioan a suferit o fractură cot, contuzie de bazin şi femur bilateral, iar Alexia a fost policontuzionată, cu traumatism cranio-cerebral şi contuzie toraco-abdominală. Din fericire pentru ea, la momentul accidentului dormea şi nu îşi aminteşte nimic despre ceea ce s-a întâmplat.

Potrivit psihologilor, la dispariţia unei persoane apropiate copiii şi adolescenţii au nevoie să vorbească despre ce s-a întâmplat, să-şi exprime emoţiile legate de această situaţie şi trebuie încurajaţi să deseneze, să scrie, să vorbească despre cel dispărut, să iasă din casă şi să facă sport deoarece sportul ajută creierul să elibereze endorfine, care alină durerea.

Este greşit să li se spună că persoana care a murit doarme pentru că astfel vor avea aşteptări ca aceasta să se trezească sau pot avea probleme cu dormitul, mai ales dacă li s-a spus că moartea e ca un somn lung.

Din conduita terapeutică, în cazul copiilor mai mari de 6 ani, face parte şi participarea la ritualuri - fie la înmormântarea propriu-zisă, fie la un ritual de adio, conceput special în acest scop (scrisori, aprinderea de lumânări, plantarea unui pom sau a unei flori etc.). În cazul copiilor care au avut o legătură cât de mică şi cu religia, credinţa îl poate ajuta să depăşească momentul.

La întrebările pe care le au este necesar să li se răspundă clar şi sincer şi să li se spună că moartea este ceva firesc.

Pe lângă asistenţa psihologică acordată copiilor, Geanina Cîrlan îi consiliază şi pe ceilalţi membri ai familiei aflaţi în preajma lor, în încercarea de a mai uşura din povara imensă care s-a prăvălit dintr-o dată peste umerii lor.