Pensionarea unui şef de ocol din cadrul Direcţiei Silvice Suceava a declanşat o serie de schimbări la conducerea mai multor ocoale din cadrul acestei importante instituţii care gestionează fondul forestier de stat, dar şi privat din judeţ.
Șeful Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a precizat că odată cu ieşirea la pensie a şefului Ocolului Silvic Dolhasca, Gheorghe Negură, în şedinţa Colegiului Director s-a discutat atât despre numirea unui înlocuitor, cât şi despre o serie de rotiri de cadre.
Astfel, conducerea Ocolului Silvic Dolhasca a fost preluată de Ciprian Costan, fost şef la Ocolul Silvic Râşca. În locul acestuia, la Râşca a fost numit şef Bogdan Robciuc, care a condus Ocolul Silvic Pătrăuţi.
Șeful Ocolului Silvic Mălini, Stelian Chidoveţ, a revenit acum la conducerea OS Pătrăuţi, care administrează inclusiv zonele forestiere din municipiul Suceava, iar pe postul rămas liber la Mălini a fost numit un nou şef de ocol, Ștefan Dan.
„Nu au existat motive deosebite pentru a face aceste schimbări, decizia a fost declanşată de pensionarea unui şef de ocol, pentru care a trebuit să găsim un înlocuitor, restul este o simplă rotire de cadre, care se practică la o anumită perioadă, pentru revigorarea activităţii manageriale”, a precizat şeful Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu.
Direcţia Silvică Suceava gestionează cele mai mari suprafeţe forestiere din ţară, fiind pe primul loc ca rezultate, atât economic, cât şi ca eficienţă în administrarea durabilă a pădurilor.