Elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) "Sf. Andrei" Gura Humorului au sărbătorit, prin diverse activităţi, Ziua Erasmus. Cei mici au avut oportunitatea de a descoperi sporturile specifice a patru țări din Europa. Reprezentativ pentru Anglia a fost un meci de fotbal între clasele a IX-a, pentru Franţa, jocul – Pétanque şi Judo, în care a fost antrenaţi copii din clasele V-VIII, pentru Spania – cursa de biciclete, la care au participat elevii claselor I – IV, iar România a fost reprezentată prin jocul ştafetei şi circuite, la care au participat elevi din clasele V-VIII. Cu ajutorul directorului Mihail Ciocoiu şi al profesorilor de sport din şcoală, copii au învăţat valorile oferite din practicarea oricărui sport. Activitatea s-a desfășurat atât pe terenul de fotbal, cât şi în sala de sport, iar la sfârşitul zilei elevii au primit plăcinte tradiţionale şi diplome. Alături de copii a lucrat și un grup de cadre didactice de la CSEI „Sf. Andrei”: Dana Mihăilă, Anca Iordache, Ingrid Chelariu, George Neagoe, Maria Simeria, Elena Baciu, Cătălina Poclitaru, Isabella Istrate. Anul acesta Erasmus sărbătoreşte 30 de ani de programe europene și 20 de ani de programe europene în educație, formare și tineret în România.