Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava va avea și un Departament de bioinginerie clinică pentru întreţinerea, service-ul şi exploatarea aparaturii şi echipamentelor din dotarea unităţii spitaliceşti.
Managerul Vasile Rîmbu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că pentru realizarea acestui proiect spitalul va recruta bioingineri medicali şi ingineri, ceea ce va permite creșterea eficienței de exploatare a aparaturii şi echipamentelor din dotarea spitalului. Deocamdată, unitatea medicală are un singur astfel de specialist, pe Dragoș Vicoveanu, doctor în bioinginerie medicală al Universității Saga, din Japonia. Vicoveanu este șeful Serviciului Managementul calității serviciilor medicale din spital și cel care a conceput și brățările electronice de identificare pentru pacienți și fișa medicală electronică în format card.
Rîmbu a explicat că, deși nu poate interpreta rezultatele, un bioinginer cu competenţe în domeniu poate exploata mamograful sau osteodensitometrul din dotarea Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală şi ”atunci venim în ajutorul medicilor folosind aceşti specialişti şi pentru întreaga aparatură a spitalului în privinţa întreţinerii, reparaţiilor şi a exploatării aparaturii”.